Breaking news

Andrei Leonte, de la X Factor, la Eurovision?

ExclusivNEWS.ro vă prezintă, în premieră, melodia propusă de Andrei Leonte la preselecţia naţională a Eurovision 2010, anul în care România a fost reprezentată în competiţia europeană de Paula Seling şi de Ovi.

Adoratul publicului de la X Factor, Andrei Leonte, a încercat în 2010 să participe la selecţia naţională a Eurovision Song Contest. Melodia propusă juriului de la preselecţie s-a numit “Funny”, a fost compusă de Cătălin Huţanu şi a fost interpretată de Andrei Leonte, Andra Botez şi de formaţia SoundCheck.

SoundCheck Band din Iaşi este alcătuită din cinci membri. Până la momentul cooptării sale în competiţia X Factor, Andrei Leonte a fost vocalistul formaţiei.

Cu toate că la prima sa participare nu a fost acceptat pentru televotingul naţional al Eurovision, în viitorul apropiat Andrei Leonte ar putea ajunge chiar pe scena europeană a concursului, având în vedere valul de simpatie de care se bucură astăzi.

Andrei Leonte nu ar fi primul exemplu european de acest fel. În 2011, Irlanda a fost reprezentată la Eurovision de gemenii Jedward, cu melodia “Lipstick”. Fraţii John şi Edward au devenit un fenomen naţional în Irlanda, ca urmare a participării lor la X Factor.

Mai jos se află înregistrarea din ianuarie 2010 a melodiei “Funny” şi câteva fotografii în care apar membrii SoundCheck Band.

valentin.spinu@exclusivnews.ro