Breaking news

Andreea Cornea devine Șef sub acoperire la PRO TV

loading...

Andreea Cornea, Director de Marketing al unei importante companii românești care produce încălțăminte, Anna Cori, a aaceptat provocarea PRO TV de a deveni Şef sub acoperire.

Grupul românesc Denis, din care face parte Anna Cori, produce pantofi de mai bine de 25 de ani și are un lanț propriu de peste 39 de magazine.

Anna Cori, un imperiu de peste 20 de milioane de euro, a fost construit la Suceava, de Ilie și Ana Cornea. Aceștia au produs peste 30 de milioane de perechi de pantofi până acum. În ultimii ani, unul dintre copiii lor s-a implicat din ce în ce mai mult în conducerea companiei. Andreea Cornea, Director de Marketing al grupului, este și cea care va prelua business-ul familiei și lucrează de peste 6 ani în companie.

În ultima vreme, din cauza pandemiei, afacerea lor a avut de suferit. De aceea, Andreea Cornea a decis să intre sub acoperire, pentru a vedea ce probleme sunt în companie și ce soluții poate găsi. A recurs la o schimbare radicală de înfățișare și de identitate și va lucra mai multe job-uri în cadrul companiei, în fabrică dar și în magazine.

„Experiența Șef sub acoperire a fost unică și extraordinară, o provocare din care am învățat foarte mult, atât din punct de vedere profesional, dar și personal. Să vad lucrurile din perspectiva unui angajat m-a ajutat să înțeleg mult mai bine partea de producție a business-ului și mi-a completat viziunea pentru planurile de viitor. Să cunosc poveștile de viață ale angajaților alături de care am lucrat m-a încărcat cu energie pozitivă și cu multă apreciere pentru devotamentul lor constant în ciuda greutăților prin care au trecut. Este o experiență care merită trăita de orice antreprenor.” a spus Andreea Cornea despre experiența din emisiune.

loading...