Breaking news

Anchetă emisiune Din|interior: calitatea apei în România

Suntem 90% apă, sau cel puțin așa spun specialiștii. Și tot ei ne atrag atenția că, zilnic, trebuie să consumăm minim 2 litri de apă. Însă cât de sănătoasă este pentru organism apa pe care o consumăm și mai ales care este calitatea ei?

calitate apa romaniaSunt întrebări la care echipa emisiunii Din|interior a încercat să ofere un răspuns cât mai complet.

Pentru realizarea materialului care va fi difuzat la Digi24 duminică, de la ora 18.30, reporterii emisiunii au străbătut ţara în lung şi în lat, au ajuns în regiunile ţării, în care sunt cele mai grave probleme, au discutat cu specialişti de la Ministerul Mediului, reprezentanţi ai unor companii de ape minerale, primari, dar şi cu cei mai afectaţi de această situaţie-locuitorii satelor şi oraşelor respective.

România se află pe primul loc în Europa la poluarea cu nitraţi şi peste 2000 de localităţi din toată ţara au sursele de apă otrăvite, suntem ţara cu cele mai mici rezerve de apă din Europa şi cu cele mai murdare râuri şi ape subterane, doar jumătate dintre români au canalizare, la oraş sunt prea puţine staţii de epurare, iar la ţară copiii mor din cauza apei otrăvite de gunoiul de grajd şi de latrine.

Una dintre localităţile în care au poposit reporterii Din|interior, satul Horgeşti, judeţul Bacău, a dezvăluit o lume de secol XV, mai degrabă, în care unul dintre săteni  afirmă cu un soi de resemnare… Noi când vedem vreun nor fugim să ne aprovizionăm de la fântânile din jur, din localităţile vecine, să avem acolo provizii. Că atunci când plouă, iese la suprafaţa apei un fel de poluare, un fel de benzină (…) Cum suntem noi, ăştia mai bătrâiori, n-avem nimic, dar pe copilaşii mai mici îi afectează imediat. Mai cumpărăm, dar n-avem bani.

Situaţii ca cele din satul Horgeşti sunt însă peste tot în ţară iar vina se împarte egal între autorităţi şi ţărani. Dar principala problemă este lipsa canalizării, acesta fiind unul dintre motivele infestării apei cu nitraţi şi nitriţi.

Ce fac autorităţile în tot acest timp? Proiecte de informare – Ministerul Mediului a identificat zonele cele mai poluate din România şi, pentru a informa cetăţenii a trimis specialişti pe teren. Măsurile fac parte din programul finanţat de Banca Mondială şi care prevede investiţii în 69 de zone afectate de poluarea cu nitraţi.

Evident nici situaţia Bucureştiului nu este tocmai roz. În uzinele de tratare apa devine potabilă, dar dincolo de conductele distribuitorului, calitatea apei potabile nu mai este o chestiune atât de sigură.

Un studiu al centrului pentru Politici Durabile ECOPOLIS arată că, în Bucureşti, în trei din zece cazuri, apa de la robinet conţine impurităţi.

Apa care circulă în sistemul de distribuţie este o apă bună, aşa cum rezultă din studiile oficiale. Prin urmare, ceea ce se distribuie este apă potabilă cu siguranţă, rămânând ipoteza că aceasta este contaminată în cadrul ţevilor învechite din blocurile vechi din Bucureşti. Practic, fiecare bloc din Bucureşti ar trebui să-şi facă analizele de apă pentru a vedea cu certitudine dacă aceasta este bună”, spune preşedintele ECOPOLIS, Costel Popa.

 Şi, ca la fiecare chestiunede acest gen, discuţia ajunge inevitabil la fondurile europene, pe care nu le folosim. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziţie trei miliardede euro pentru ca, până în 2015, România să aibă staţii de epurare în toate localităţile de peste 10.000 de locuitori.

Ce spun autorităţile despre acest lucru, ce se întâmplă cu adevărat în ţară, în ce situaţie ne aflăm de fapt, dacă ştim sau nu ce calitate are apa pe care o consumăm, toate acestea, alături de multe alte informaţii şi interviuri, într-o nouă anchetă, marca Din|interior, duminică, ora 18.30, la Digi24.

>