Breaking news

Anca Ţurcaşiu va participa în premieră la emisiunea Te cunosc de undeva!

Ajuns deja la al 19-lea sezon, transforming show-ul Te cunosc de undeva!, ce va avea premiera sâmbătă, 1 aprilie, de la 20:00, la Antena 1, vine cu o abordare cu totul şi cu totul nouă. Opt cupluri de artişti în mare formă au spus <DA> spectaculosului show al transformărilor, însă pentru început, telespectatorii vor cunoaşte doar câte un concurent din fiecare echipă. Printre ei se numără şi câştigătorul primului sezon al transforming show-ului, CRBL, dar şi Anca Ţurcaşiu.

„M-a provocat faptul că de data asta vom concura în pereche, mi se pare un mare avantaj faptul că nu mai trebuie să cânt eu toată piesa!”, a dezvăluit CRBL, care totodată mai spune: „Încă am emoţii că uit coregrafia sau vreun cuvânt din strofă, urăsc să stau peste patru luni fără barbă sau faptul că trebuie să stau ore în plus la machiaj ca să îmi acopăr tatuajele. Nu mă mai sperie atât de tare travestiul, deşi mi-e foarte frică de penibil, iar tocurile reprezintă şi ele clar o problemă. Acum, şi de-o fi să cad, contează cum mă ridic! Abia aştept să vedeţi şi voi cu cine fac echipă, mai ales că vă spun doar atât – e genul de om care completează nebunia mea şi forma mea de divertisment. Suntem singura echipă cu cerebel şi avem ingrediente suficiente să fim pe podium!”, a mai completat CRBL.

La rândul său, partenerul lui CRBL, cel pe care telespectatorii îl vor cunoaşte în curând, spune: „Am pornit în acest proiect cu gândul de a-mi hrăni copilul interior, vin cu mare plăcere şi drag, cu chef de joc şi joacă şi dorinţa de a ne distra şi a-i distra şi pe cei de acasă. Dacă vor fi şi momente când voi fi serios, vă rog să îmi atrageţi atenţia, să nu se mai întâmple”.

Alături de CRBL şi Vocea din online, telespectatorii vor putea urmări în fiecare sâmbătă, începând din 1 aprilie şi echipa formată din Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock. Artista a spus <da> propunerii de a participa la cel mai nou sezon al transforming show-ului fără să stea pe gânduri: „Am fost invitată la Te cunosc de undeva! neştiind ce partener o să am. Întâmplarea face că l-am cunoscut pe Rebelul cu inimă rock chiar în ziua în care ne-am întâlnit cu echipa de producţie, cu doar câteva ore înainte. Am fost foarte surprinsă, desigur, în mod plăcut când ne-am reîntâlnit pentru acest proiect! Pot doar să vă spun că este un bărbat frumos, impunător şi respectuos. Este muncitor, dedicat şi implicat, la fel ca şi mine, parcă am făcut armata amândoi!”, a declarat Anca Ţurcaşiu, completând: „Sunt actriţă şi merg mult pe tot ce înseamnă detalii, studiez mult personajele, aşa că îl voi chinui şi pe partenerul meu să facă la fel!”, a mai dezvăluit artista. La rândul lui, Rebelul cu inimă rock a mărturisit: „Nu prea mi-am pus bariere până acum în viața asta și nici nu am de gând să o fac. Îmi place să simt că trăiesc, fie că sunt pe scenă, în fața mulțimii, sau pe motocicletă cu vântul în cască. Adrenalina trebuie să pompeze!”.

Show-ul transformărilor totale le pregăteşte telespectatorilor un sezon în mare formă, ce va putea fi urmărit în această primăvară, în fiecare sâmbătă, începând din 1 aprilie, de la 20:00,  pe Antena 1 şi AntenaPLAY.