Breaking news

Ana Ivanovic se retrage din tenis la vârsta de 29 de ani

Ana Ivanovic și-a anunțat retragerea din tenis din cauza accidentărilor. Fost număr unu mondial la doar 20 de ani, și câștigătoare a turneului de la Roland Garros în 2008, sârboaica este nevoită să-și pună racheta în cui la doar 29 de ani.

ana-ivanovicAna Ivanovic a anunțat, miercuri, printr-o înregistrare video, că își încheie cariera, deoarece nu poate continua din cauza problemelor fizici recurente

”Am decis să îmi închei cariera de jucătoare profesionistă de tenis, a fost o hotărâre dificilă. Pentru a ajunge în vârf în orice sport profesionist e nevoie de o formă fizică optimă. E de notorietate faptul că am fost slăbită de accidentări. Nu mai pot juca dacă nu sunt în plină formă fizică, ceea ce nu este cazul, deci e timpul să trec la altceva. Am câștigat 15 turnee WTA, am jucat trei finale de Mare Șlem, o finală de Fed Cup, am disputat atâtea meciuri memorabile”, a afirmat Ivanovic, emoționată, într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook.

Ivanovic a jucat ultimul său meci în circuitul profesionist pe 31 august, fiind învinsă în primul tur la US Open de cehoaica Denisa Allertova, cu 7-6 (6/4), 6-1.

În septembrie, Ivanovic își încheiase sezonul din cauza unei accidentări la încheietura mâinii. În acel moment era numărul 31 mondial, după un an 2016 marcat de eșecuri, înfrângeri în primul tur la Wimbledon, Cincinnati și JO de Rio. Ana Ivanovic a avut un debut reușit de carieră, în 2003, câștigând primul său titlu în 2005, la Canberra.

”Am început să visez la tenis când aveam cinci ani și am văzut-o pe Monica Seles jucând, la televizor, și-a adus aminte Ivanovic. Am atins vârfuri pe care nu am visat niciodată că le voi atinge”, spune sportiva.

În 2007, la doar 19 ani, Ivanovic a explodat ajungând în finala turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, în care a fost învinsă de belgianca Justine Hénin, atunci numărul unu mondial.

Anul următor și-a realizat visul și a câștigat Openul Franței, învingând-o în ultimul act pe rusoaica Dinara Safina (6-3, 6-4), iar apoi a devenit numărul unu mondial.

La câteva luni după aceea a ajuns în finala altui turneu de Mare Șlem, Australian Open. Din nefericire pentru ea, sezoanele următoare au fost tot mai dificile pentru Ivanovic, marcate de accidentări și de o presiune mediatică gestionată cu dificultate de sârboaică, notează AFP.

Căsătorită cu fotbalistul Bastian Schweinsteiger (Manchester United), campion mondial cu naționala Germaniei în 2014, Ivanovic se va dedica ”activităților filantropice”, printre care și munca sa cu UNICEF, pentru care este ambasadoare din 2007.

Ivanovic a anunțat că se va concentra acum pe diferite oportunități în afaceri, industria frumuseții și a modei. Ana Ivanovic a câștigat din tenis peste 15 milioane de dolari.