Breaking news

Ana Blandiana vine la Jurnalul pentru copii de la Digi 24

Ana Blandiana, sau mai exact Otilia Valeria Coman, faimoasa scriitoare şi luptătoare pentru drepturile omului, cunoscută pentru disidenţa făcută înainte de revoluţie, nume cu greutate în cultura românească, a acceptat o invitatie mai puţin obişnuită pentru domnia sa: aceea de a acorda un interviu micului reporter Miruna de la Jurnalul pentru copii.

ana blandianaPartea cea mai frumoasă a poveştii care poate fi urmărită la Jurnalul pentru copii din acest week-end, de la 09.30, pe Digi24, a venit atunci când Miruna a vrut să afle care este secretul unei căsnicii fericite, de foarte mulţi ani.

Emoţionată, Ana Blandiana i-a povestit frumoasa ei poveste de dragoste: Am avut noroc să ne îndrăgostim unul de altul chiar din prima clipă. Soţul meu m-a cerut de soţie după o oră de când am făcut cunoştinţă. În prima clipă mi-a făcut o impresie foarte proastă. M-am gândit ce neserios este. Nici nu mă vede bine şi mă cere în căsătorie. Grecii antici aveau un mit despre sufletele care se caută între ele şi descoperă fericirea atunci când cele două bucăţi care au fost despărţite cândva la facerea lumii reuşesc să se găsească.

Curioasă Miruna a vrut să ştie ce e acela un pseudonim si de ce scriitoarea şi-a ales tocmai acest nume. „Pseudonim în limba greacă înseamnă nume fals deci un nume care a fost inventat şi nu este adevăratul tău nume. Există foarte mulţi actori şi scriitori care îşi iau un alt nume.

În ceea ce mă priveşte nu am avut de ales în sensul că tatăl meu era închis, era deţinut politic şi nu aş fi putut publica cu numele meu. Atunci am trimis la o revistă două poezii semnate Ana Blandiana. Blandiana era satul mamei şi Ana este rima la Blandiana. M-am jucat inventând un nume foarte sonor.”

Despre prima sa poezie Ana Blandiana spune că a scris-o chiar înainte de…a învăţa să scrie.

În primul rând cred că nu am scris prima poezie, în sensul că nu ştiam încă să scriu. De făcut poezie am făcut înainte chiar de a începe să scriu, deci presupun că pe la 4 ani şi ceva. Iar pentru cine? Cred că niciodată nu am scris pentru cineva. Pur şi simplu am simţit nevoia să scriu. Este o formă de exprimare, nu un omagiu pentru cineva”, mai spune Ana Blandiana.

Pentru toţi copiii care urmăresc emisiunea Digi24, dar şi pentru părinţii lor, Ana Blandiana a avut un mesaj special: Să facă tot ce pot să nu crească. Dacă nu se poate, să facă tot ce pot să rămână în secret copii.

Un interviu plin de sensibilitate, sâmbătă, de la ora 9.30, la „Jurnal pentru copii”, cu Sara şi Radu, pe Digi24.