Breaking news

Americanii au bombardat Afganistanul cu o super bombă

La o săptămână de când au lansat 59 de rachete asupra unei baze militare din Siria, Statele Unite au utilizat joi în Afganistan cea mai puternică bombă convențională, numită ”mama tuturor bombelor”.

mama tuturor bombelorAnunțul privind bombardarea Afganistanului a fost făcut de un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.

Cunoscută sub indicativul GBU-43 și ca „mama tuturor bombelor”, încărcătura explozivă de aproape 10 tone a fost lansată, potrivit reprezentantului ministerului apărării SUA, la ora 14.30 GMT (17.30 ora României), dintr-un avion MC-130.

Ținta a fost un șir de grote din districtul Achin, provincia Nangarhar din estul Afganistanului, în apropierea graniței cu Pakistanul, unde un soldat american a fost ucis la sfârșitul săptămânii trecute în cursul unei operațiuni împotriva Statului Islamic. Generalul american John Nicholson, comandantul forțelor internaționale din Afganistan, a declarat că GBU-43 „este muniția potrivită pentru a elimina aceste obstacole și a menține elanul ofensivei noastre împotriva ISIS-K” — denumire folosită pentru forțele din Afganistan ale grupării Statul Islamic.

Rezultatele bombardamentului nu au fost încă anunțate de militarii americani.

Super-bomba ghidată prin GPS a fost testată pentru prima dată în martie 2003, cu numai câteva zile înainte de începutul războiului din Irak..