Breaking news

Amenzi de până la 2500 lei pentru profesorii care bat elevii

Potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii şi Familiei, Cadrele didactice care îşi bat elevii, riscă să primească amenzi de până la 2500 lei.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale vrea să modifice proiectul Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Proiectul de act normativ propune introducerea de sancţiuni pentru părinţii care îşi trimit copiii la cerşit, pentru cadrele didactice care aplică pedepse corporale elevilor, dar şi pentrua autorităţile care nu-şi respectă atribuţiile stabilite prin lege.

În acelaşi timp în lege sunt prevăzute sancţiuni pentru părinţi, cadre didactice sau autorităţi ale administraţiei publice locale, în situaţiile în care aceştia nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile sau responsabilităţile ce le revin în ceea ce priveşte asigurarea creşterii şi îngrijirii adecvate a copiilor sau luarea măsurilor de protecţie specială necesare.

Sancţiunile pentru părinţi pot ajunge până în 1.000 de lei, la fel şi sancţiunile pentru serviciile publice de asistenţă socială.

Sancţionarea părinţilor poate fi propusă în cazul în care aceştia îi folosesc pe copii la cerşit, iar pentru cadrele didactice, în situaţia aplicării de tratamente umilitoare sau degradante.

În schimb, profesorii care admonestează elevii la ore, riscă amenzi de până la 2500 lei.