Breaking news

Alina Dumitru: îmi lipsește titlul mondial, dar nu cred că mai rezist până la anul

Alina Dumitru, vicecampioana olimpică la judo de la Londra, spune că va lua o decizie finală privind retragerea abia după ce va reveni din vacanță.

Alina Dumitru a sosit luni seară în România împreună cu ceilalți sportivi români, iar la ora 20.00 a fost decorată la Palatul Cotroceni de preșesintele interimar Crin Antonescu.

Alina Dumintru  a declarat pentru exclusivNEWS.ro că vrea să meargă rapid într-o vacanță să se detașeze de tot și după aceea va lua o decizie în privința carierei sale sportive.

Am să merg în vacanță, iar după ce o să mă liniștesc, o să stau să mă gândesc și apoi o să iau decizia finală”, a declarat Alina Dumitru pentru exclusivNEWS.ro.

Dacă în privința retragerii mai e loc de discuție în privința competițiilor din acest an Alina este categorică: anul ăsta în niciun caz nu mai particip la vreo competiție. Următoarea întrecere sportivă la care aș putea participa ar fi Garand Prix-ul din luna februarie de la Paris.

Alina Dumitru ar putea să amâne retragerea din sportul de performanță doar pentru a câștiga ceea ce-i lipsește: titlul mondial.

Îmi lipsește titlul mondial, dar nu cred că voi rezista întrucâ este la anul în august sau în septembrie. Rămâne de văzut, las o portiță, nu zic nimic că mă retrag”, a concluzionat Alina Dumitru.

La Jocurile Olimpice de la Londra, Alina Dumitru a adus prima medalie pentru România, argint la judo.