Breaking news

Alexandru Tudor, la un pas de a fi linșat în Cipru, după ce a făcut praf un meci de fotbal

Arbitrul român, Alexandru Tudor se află în centrul unui scandal european după ce joi seară a făcut praf partida de fotbal din play-off-ul Europa League, disputată de Omonia Nicosia-Dinamo Moscova. Românul a fost la un pas de a fi linșat de ciprioți și a fost scos din stadion cu poliția.

alexandru tudor - arbitruAlexandru Tudor a dezavantajat pe față echipa cipriotă Omonia Nicosia căreia i-a anulat în mod eronat două goluri valabile și i-a refuzat acordarea unul penalty. Românul este acuzat de ciprioți că a vândut meciul rușilor care au reușit să se califice prin golul marcat ”ilegal” în ultimul minut de prelungiri.

Brigada de arbitri la meciul din Nicosia a fost compusă din Alexandru Tudor la centru, Aurel Oniţă şi Miklos Istvan Nagy la tuşă.

E incredibil ce a putut să facă Tudor! Nu mă aşteptam la el, mai ales că se bucură în România de o imagine de om corect. E viciere de calificare, nu de rezultat! Şi eu am văzut meciul dintre Omonia şi Dinamo Moscova şi pot să spun că ciprioţii au toate motivele să fie supăraţi. A anulat două goluri valabile Omoniei, nu a acordat un penalty şi a validat golul ruşilor din prelungiri, deşi la aceeaşi fază au existat două faulturi în careul de şase metri, asupra portarului de la Omonia”, a declarat Cornel Leancă pentru ProSport, jurnalistul român stabilit de 20 de ani în Cipru.

Presa din Cipru îl „desfiinţează” pe arbitrul român și spune că acesta ar fi fost ”vizitat” de un rus în hotelul în care era cazat alături de brigada de arbitri.

Un oficial al Omoniei, Christos Christodoulou, le-a spus jurnaliştilor, după meci, că domnul Tudor e susţinut de către Rusia şi nu putea fi corect la acest joc din moment ce Rusia e o mare putere. Ciprioţii mai spun că foarte ciudat că românul a fost ales să conducă meciul Omonia cu Dinamo Moscova, după ce în runda a treia din preliminariile Ligii Campionilor, Zenit cu AEL, tot el a arbitrat şi l-a eliminat pe un jucător de la ciprioţi după două galbene acordate în 26 de minute!”, a mai spus Cornel Leancă.

„Arbitrul român a vorbit doar rusa!”, a titrat pe prima pagină ziarul Politis din Cipru. Din cauza fanilor ciprioți care erau nervoși și revoltați din cauza deciziilor eronate ale arbitrului român, Alexandru Tudor a fost scos din stadion cu escorta poliției, de frică să nu fie linșat.

Oficialii clubului de fotbal Omonia Nicosia au făcut un memoriu la UEFA, împotriva brigăzii de arbitri de la meciul cu Dinamo Moscova.