Breaking news

Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal al turneului de la Madrid

Alexandra Dulgheru a reușit sâmbătă, să se califice pe tabloul principal al turneului de tenis Masters 1000 de puncte, de la Madrid, patronat de românul Ion Țiriac.

alexandra.dulgheruAlexandra Dulgheru a reușit să treacă de turneul de calificare de la Madrid și să ajungă pe tabloul principal de simplu.

Din cauza unei accidentări, Alexandra Dulgheru a căzut de pe locul 26 mondial, în aprilie 2011, până pe locul 363 în prezent. Din această cauză este nevoită să joace calificări la toate turneele de tenis.

În ultimul act al calificărilor de la Madrid, Dulgheru a învins-o în trei seturi, 6-2, 1-6, 6-2, pe reprezentanta gazdelor, Sara Sorribes Tormo.

În primul tur al tabloului principal, Alexandra Dulgheru va juca cu rusoaica Maria Sharapova, a doua favorită a turneului de la Madrid.

Monica Niculescu,  cap de serie numărul unu al turneului de calificare a fost eliminată de iberica Maria Teresa Torro-Flor, încă din manșa inaugurală.

Pe tabloul principal la Madrid, se mai află româncele Sorana Cîrstea și Simona Halep.