Breaking news

Alexandra Dulgheru: Mi-aș dori să joc finala de la București, cu Simona Halep

Alexandra Dulgheru, fostă numărul 27 mondial, în 2011, a declarat sâmbătă, pentru exclusivNEWS.ro că și-ar dori să aibă șansa să joace cu Simona Halep, finala turneului de tenis BRD Bucharest Open 2014.

alexandra dulgheru si simona halepAlexandra Dulgheru nu a avut noroc la tragerea la sorți pentru tabloul de simplu feminin de la BRD Bucharest Open 2014. Românca va da piept în primul tur cu italianca Roberta Vinci, a doua favorită a turneului de la București.

Am jucat de vreo trei ori cu ea, dar ea conduce la meciuri direct câștigătoare. În ultima perioadă am avut noroc să nu mai am accidentări și am reușit să leg câteva turnee care mi-au adus încredere, puncte. Mă simt mai bine ca înainte așa că sper să trec cu bine peste micile accidentări și să joc bine”, a declarat Alexandra Dulgheru pentru exclusivNEWS.ro.

În funcție de parcursul de la BRD Bucharest Open 2014, Alexandra Dulgheru, care acum ocupă locul 104 mondial, va putea reveni în top 100 mondial și chiar în primele 90 jucătoare ale lumii.

Punctele puse în joc la turneul de la București mă ajută să revin în prima sută. În primul rând top 100 înseamnă că pot să acced pe tabloul principal la toate grand slam-urile pot să nu mai joc calificări care sunt obositoare, și e bine, puțin câte puțin”, a mărturisit Alexandra Dulgheru.

Cât privește rezultatele fantastice reușite de Simona Halep din ultimul an, Alexandra Dulgheru a precizat că nu o miră acest lucru întrucât aceasta este în formă de foarte mult timp și era normal să ajungă aici: Nu mă mir pentru că ea a fost în formă de ceva timp, practic ea e principala favorită aici. Mici accidentări pe care le avem toți, în primul rând trebuie să se acomodeze cu zgura pentru că vine de pe iarbă. Pe iarbă, schimburile de mingi se termină foarte repede. Practic pe iarbă mingea nu sare. În timp ce pe zgură mingea sare foarte mult. Dar când un jucător are foarte multe meciuri în picioare face foarte ușor trecerea de pe o suprafață pe alta.

Alexandra Dulgheru a mai spus pentru exclusivNEWS.ro că ea a crescut pe zgură și practic e suprafața ei favorită și speră să joace finala la București, de ce nu chiar cu Simona Halep. Întrucât, matematic, potrivit tragerii la sorți, Alexandra Dulgheru se poate întâlni cu Simona Halep doar în finală.

Eu am crescut pe zgură și e suprafața mea favorită, dar după care am început să am rezultate favorabile și pe hard. Cred că mă favorizează mai mult zgura. Până la finală mai e. În primul rând am un prim tur destul greu, cu Roberta Vinci, care joacă cel mai bine pe zgură, să vedem meci cu meci. Normal că mi-aș dori să joc finala cu Simona Halep.  Cui nu i-ar place. În primul rând să joace finala, mi-ar place normal să joc finala cu Halep”, a conchis Alexandra Dulgheru pentru exclusivNEWS.ro.

>