Alexandra Dulgheru a cucerit turneul ITF de la Contrexeville

Alexandra Dulgheru a câștigat duminică în Franța, turneul de tenis ITF de 100.000 de dolari de la Contrexeville. Românca a învins-o în finală, în trei seturi, pe kazaka Yulia Putintseva.

dulgheru alexandraAlexandra Dulgheru, locul 60 mondial și principală favorită a turneului ITF de la Contrexeville, s-a impus duminică, în finală, în fața jucătoarei Yulia Putintseva, în trei seturi, scor 6-3, 1-6, 7-5.

Românca a jucat pentru a patra oară cu kazaka, și de fiecare dată s-a impus. În acest an, Dulgheru a învins-o pe Putintseva în primul tur la Dubai.

Alexandra Dulgheru va primi 140 de puncte WTA pentru câștigarea turneului ITF de la Contrexeville.

Alexandra Dulgheru are în prezent în palmares două titluri WTA la simplu feminin, opt titluri ITF la simplu și trei titluri ITF la dublu feminin.

De luni, Alexandra Dulgheru va juca pe tabloul principal de simplu feminin de la BRD Bucharest Open 2015. În primul tur, Dulgheru o va întâlni pe chinezoaica Shuai Zhang.

În primul tur la turneul ITF de la Contrexeville s-au aflat și româncele Andreea Mitu și Sorana Cîrstea. Mitu a fost învinsă de Sorana, iar aceasta a cedat în sferturi în fața Yuliei Putintseva.

>