Breaking news

Alexander Jonh a ajuns să compună piese și Paulei Seling – VIDEO

loading...

Alexander John, tânărul compozitor ce a semnat un contract  și cu Marius Moga, a ajuns mai nou să compună piese muzicale și pentru Paula Seling.

Bucuros că a promovat examenul de bacalaureat, Alexander John s-a pus pe treabă, a compus o piesă pe care i-a prezentat-o Paulei Seling. Artista a ascultat compoziția și a decis să colaboreze cu tânărul muzician și astfel s-a născut single-ul ”One mile of words/Breathe„.

I-am trimis câteva instrumentale Paulei Seling, le-a ascultat i-au plăcut și doar în câteva ore, piesa a fost gata cu tot cu text și linie melodică. Eu m-am ocupat doar de orchestrație iar de restul Paula. Piesa a fost realizată în studioul muzical al Paulei”, a declarat pentru exclusivNEWS.ro, Alexander John.

Printr-o postare pe site-ul personal, Paula Seling se declară foarte încântată de această colaborare cu Alexander John și își îndeamnă fanii să asculte noua piesă.

Am încetat de ceva vreme să-mi raportez și să-mi planific repertoriul în funcție de targhetul radiourilor și în sfârșit mă simt bine făcând DOAR ce-mi place. E ca și cum aș fi redescoperit sonoritățile pe care le-am visat și pe care le-am adorat când abia învățam să cânt. Culmea, îmi face o și mai mare plăcere să experimentez, să mă joc, să caut, să stau zile în șir în studio…și nu numai. Mă simt liberă să cânt. Din același film, zilele trecute am găsit un om talentat care mi-a arătat câteva piese de-ale lui. Se numeste Pop Ioan Alexandru și, cu el, am scris o nouă piesă. Sper să vă placă. Se numește “One mile of words/Breathe”. Audiție plăcută!”, scrie Paula Seling pe site-ul personal.

loading...