Breaking news

ALDE a ieşit de la Guvernare. Cabinetul lui Dăncilă e la un pas de demitere în Parlament

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat luni seară, într-o conferinţă de presă, că partidul pe care îl conduce a decis să iasă de la guvernare şi să treacă în Opoziţie.

După doi ani şi jumătate de guvernare, s-a rupt coaliţia dintre PSD şi ALDE. Liberalii lui Tăriceanu au anunţat că îşi retrag miniştrii din Guvern, trec în Opoziţie şi vor vota Moţiunea de Cenzură iniţiată de PNL, la adresa Cabinetului Dăncilă.

Coaliţia a funcţionat defectuos. Am încercat să credităm această guvernare pentru că am considerat că e nevoie de o anumită stabilitate politică şi nu am obiceiul să fac opoziţie în cadrul guvernului. De aceea am considerat să ne despărţim. Noi vom trece în opoziţie. Am renunţat la candidatura la prezidenţiale, pentru a nu se mai spune că intenţia de a părăsi coaliţia. Trebuie să vă spun că astăzi, pe cale de consecinţă a deciziei de a ieşi de la guvernare, BP a decis retragerea miniştrilor din guvern. Cei care nu vor face, vor suporta consecinţele. Nu am informaţii legate de vreun ministru, consecinţa este excluderea din partid. Eu nu am informaţii din partea vreunui ministru ALDE din Guvern care să nu respecte această decizie“, a declarat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a declarat că va renunţa la funcţia de preşedinte al Senatului dar şi la candidatura la prezidenţiale şi că partidul său îl va susţine pe independentul Mircea Diaconu.

“Susţinerea la preşedinţia României a lui Mircea Diaconu. Cred că e nevoie de un candidat independent care să se adreseze tuturor românilor. Rămâne cu statutul de independent. Am discutat acest lucru şi cu Pro România care şi el s-a declarat de acord să dea această susţinere pentru Mircea Diaconu şi în acest scop colegii şi-au dat acordul să facă o alianţă cu Pro România pentru susţinerea lui Mircea Diaconu“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

ALDE şi Pro Romania au decis o alianţă, prima măsură comună fiind susţinerea lui Mircea Diaconu.

Întrebat cum vor proceda parlamentarii ALDE la moţiunea de cenzură, Tăriceanu a spus că partidul său va vota moţiunea de cenzură.

„Ce face un partid de Opoziţie. Noi nu votăm pro Guvern, partidul de Opoziţie votează moţiunea împotriva Guvernului, dacă aveaţi îndoieli”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

PNL va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, a anunţat, luni, Ludovic Orban.

PSD a început negocierile cu toţi parlamentarii pentru a obţine susţinere pentru Guvernul Dăncilă.

>