Breaking news

Adrian Sobaru a intrat în greva foamei în fața sediului TVR

loading...

Adrian Sobaru, electricianul care în decembrie 2010 s-a aruncat de la balconul camerei deputaților, în timp ce Boc vorbea în Parlament, a intrat azi în greva foamei.

sobaru bocAdrian Sobaru, încă angajat al Televiziunii Române, a intrat în greva foamei şi protestează în faţa televiziunii publice.

Sobaru nu a dorit să vorbească cu presa și să spună motivul pentru care a intrat în greva foamei.

Sunt în greva foamei în faţa Televiziunii Române. Astăzi nu vorbesc, sunt legat la gură, căci n-am voie. Asta înseamnă presă în România. Pentru anumite persoane! Poate mâine pot vorbi?„, a spus Adrian Sobaru.

La şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 23 decembrie 2010, la care a participat premierul Emil Boc, electricianul TVR Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul sălii de plen a Parlamentului, într-o tentativă de sinucidere, în semn de protest, el strigând: Boc, aţi luat drepturile copiilor.

Sobaru a căzut de la o distanţă de cinci metri peste unul dintre pupitrele sălii de plen, pe care l-a şi rupt.

El purta un tricou pe care scria “Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Ne puteţi lua viaţa şi banii, dar nu şi LIBERTATEA”.

La începutul lunii ianuarie 2011, el a fost externat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Adrian Sobaru este supărat de faptul că nu își găsește rezolvarea în România la problemele sociale și financiare pe care le are. El a dorit să candideze la alegerile parlamentare din decembrie 2012 însă nu a primit susținere din partea USL.

Adrian Sobaru a rămas în TVR, deși nu a răspuns la testele de reevaloare a angajaților din televiziune. Sobaru a spus că va demisiona din TVR pentru că nu dorește să ia locul altui coleg care a trecut prin reevaluare, doar pentru că el este un caz social.

Adrian Sobaru a declarat în presă că intenţionează să se mute, împreună cu familia sa, în Canada pentru o viață mai bună.

loading...