Breaking news

Adrian Pîrvu a cucerit primul său titlu RTP din carieră

Adrian Pîrvu a cucerit duminică, 21 august 2022, turneul RTP 250 OPEN 2022, după ce l-a învins în finală pe Angel Stanciu. Turneul a început în 14 august 2022, dar din cauza ploii, turneul s-a oprit în faza sferturilor de finală și a fost finalizat peste o săptămână la Club Sportiv Galaxy din București.

Adrian Pîrvu a debutat cu succes în circuitul RTP. A început turneul pe 14 august și l-a încheiat pe 21 august, cu câștigarea turneului RTP 250 Open 2022. A fost o finală disputată între doi piteșteni. În finală s-a impus în fața lui Angel Stanciu, scor 4-3, 4-0. Grație acestei reușite, Adrian Pîrvu s-a calificat la Turneul Campionilor RTP 2022. RTP l-a recompensat cu trofeul turneului RTP 250 OPEN, 200 lei, 50 lei voucher RTP, o sticlă de vin de la Crama Oprișor, 250 puncte RTP și cu celebra cutie cu șosete oferită de sponsorul RTP, Laboratorul de șosete.

Angel Stanciu a bifat prima sa finală RTP  din carieră, după un parcurs fabulos la turneul RTP 250 OPEN. În finală, emoțiile, oboseala, și-au spus cuvântul și nu a reușit să îl învingă pe Adrian Pîrvu. Cei doi se cunosc foarte bine, se antrenează împreună și au disputat multe meciuri în alte turnee de tenis. Angel Stanciu se califică astfel la turneul RTP Finals 2022 din luna octombrie și primește în dar trofeul RTP 250 Open, 170 lei, 30 lei voucher RTP, 200 puncte RTP și o sticlă de vin de la Crama Oprișor.

28 de jucători au participat la turneul RTP 250 OPEN 2022 început în 14 august și finalizat pe 21 august 2022.

>