Breaking news

Adrian Năstase spune că nu există niciun prejudiciu în dosarul ”Trofeul calității”

Adrian Năstase reacționează printr-o postare pe blogul personal, la executarea silită decisă de Judecătoria Sector 1, pentru recuperarea prejudiciului în dosarul trofeul calității în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Fostul premier spune că Inspectoratul de stat în Construcții nu a fost prejudiciat.

adrian nastaseAdrian Năstase spune că Inspectoratul de stat în Construcții nu a fost prejudiciat în nicun fel întrucât nu el a organizat Trofeul Calității ci Forum Invest.

Povestea cu prejudiciul ISC-ului e simplă. În opinia DNA și a completului de judecată, taxele de participare încasate de Forum Invest, de la firmele private participante, pentru organizarea evenimentului “Trofeul Calității”, ar fi trebuit să le ia ISC ! Absurd. Nu ISC a organizat “Trofeul Calității”. El a avut inițiativa acestei aniversări dar cheltuielile de organizare le-a efectuat Forum Invest. La fel și efortul organizării. În cazul unui concert organizat de o firmă ce se ocupă de evenimente, prețul biletelor ar reveni proprietarului stadionului unde are loc concertul? Sigur, nu. Dar dacă nu se organiza “Trofeul Calității”, ce “prejudiciu” ar fi avut ISC? Evident, niciunul. Este clar că nu s-au “furat” bani de la ISC, nu s-au “delapidat”. Era normal ca banii câștigați din organizarea evenimentului să fie “donați” de Bogdan Popovici ISC-ului?”, scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

Fostul premier spune că procurorii DNA au făcut însă presiuni asupra conducerii ISC pentru ca acesta să se constituie parte civilă în proces, deși încă din 2009, conducerea ISC notificase că ISC nu a avut nici un prejudiciu material ca urmare a derulării “Trofeului Calității” în 2004, ci doar “câștiguri” de prestigiu. În același sens, Raportul de expertiză contabilă realizat la instanța de fond (raport elaborat de doi experți independenți, numiți de către judecători), arăta că “prejudiciul cauzat bugetului ISC, prin organizarea Trofeului Calității, este zero”.

Instanța a eliminat însă acest raport și a luat în considerare evaluarea făcută de DNA, care stabilea că există un prejudiciu la ISC de aproximativ 1,5 milioane Euro!

Cu ironie, Adrian Năstase se întreabă dacă: Nu s-ar putea totuși ca banii să meargă, ca donație, din partea noastră, direct, la bugetul DNA? Pentru că, evident, în cazul ISC, s-ar putea considera că este vorba de o “îmbogățire fără just temei”.

Vineri, Judecătoria Sector 1 a aprobat cererea ISC de executare silită a lui Adrian Năstase pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ”Trofeul calității”. Prejudiciul în dosarul Trofeul Calităţii a fost calculat la 1,5 milioane euro iar din acești bani ISC a solicitat recuperarea de la Năstase a sumei de 3,3 milioane lei.