Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul Judecătoriei Buftea în cazul manelistului Adrian Minune, consilier local în comuna ilfoveană Ştefăneşti, pentru fals în declaraţiile de avere, relatează Mediafax.
Cântăreţul, pe numele său real, Adrian Simionescu, a atras atenţie inspectorilor ANI după ce a uitat să îşi depună declaraţie de avere la timp, dar verificările ulterioare au scos la iveală şi alte nereguli.
Conform unui comunicat al ANI, remis agenţiei Mediafax, Minune a omis să treacă în declaraţia de avere o parte din suprafaţa de teren de 12.234 mp pe care o deţine în com. Ştefăneştii de Jos, un teren de 7676 mp situat în comuna Corbeanca, un apartament în Bucureşti, două autoturisme de lux şi o casă cumpărată în rate în Ştefăneşti.
Adrian Simionescu nu a menţionat nici veniturile realizate în anul fiscal 2007, deşi, conform evidenţelor Administraţiei Finanţelor Publice Sector 3, a obţinut atât venituri din cedarea folosinţei bunurilor – în cuantum de 5.625 lei net -, precum şi din activitatea prestată în calitate de „muzician” – în sumă de 50.723 de lei net, se mai arată în comunicat.
Totodată, în declaraţia de interese Adrian Minune nu a menţionat că este membru PSD şi nici faptul că este asociat la firma A&G Music&Film SRL, asociat unic şi administrator la firma Adrian media Music SRL, respectiv că este comerciant persoană fizică la firma Simionescu G. Adrian Persoană Fizică.
Adrian Simionescu a fost validat în funcţia de consilier local al comunei Ştefăneştii de Jos în 9 iulie 2008.