Breaking news

Adevăratele origini ale ciorbei a la grec

Există o serie de rețete care acum sunt considerate grecești, chiar dacă provin din alte regiuni sau culturi ale lumii. Este și cazul delicioasei musacale și ale unei ciorbe de pui a la grec, numită și avgolemono.

Oricât ar părea de greu de crezut, ciorba a la grec nu prea este grecească.

 

CE ESTE AVGOLEMONO?

Avgolemono, care în greacă se traduce „ouă-lămâie”, este un termen folosit pentru a defini supele sau sosurile făcute cu ouă și suc de lămâie amestecate cu bulion și încălzite până se îngroașă pentru a face un sos delicat, cremos și acru. Sosul se face întotdeauna din lichidul în care s-au fiert carnea, peștele sau legumele.

Numele în arabă (tarbiya) și turcă (terbiye) înseamnă literalmente „tratată” sau „îmbunătățită”. În arabă, se mai numește și beida bi-lemoune (ou cu lămâie).

Citește și: Dieta cardiacilor

 

CARE ESTE ORIGINEA AVGOLEMONO?

Majoritatea istoricilor care se ocupă de originea produselor culinare au considerat că originile avgolemono provin din sudul Europei, sugerând că rețeta a fost adusă în Grecia cu evreii sefardici,  adică evreii spanioli vorbitori de ladino.

În bucătăria evreiască sefardică, avgolemono se numește de fapt „agristada” sau „salsa blanca”. Evreii din Spania preparau agristada înainte de expulzarea lor din Spania. La acea vreme, se făcea cu verjuice (un suc extrem de acid obținut prin presarea strugurilor necopți), suc de rodie sau suc de portocale amare, dar nu oțet.

După ce lămâia a devenit atât de populară în bucătăria mediteraneeană, în jurul secolului al X-lea, citricele au devenit agentul de acrire standard. Evreii din Spania au fost, de fapt, cei care au cultivat primii citricele în Evul Mediu, în timp ce cultivau chitrul pentru festivalul Sukkot. Prin urmare, practica utilizării lămâilor în realizarea sosurilor precum agristada a fost invenția evreilor.

Sopa de huevos y limon (supă de ouă-lămâie) este numele dat de evreii sefardici ciorei a la grec. Evreii din Salonic, precum și cei din Turcia și Balcani, servesc în mod tradițional diferite versiuni ale acestei supe după postul de Yom Kippur (cea mai însemnată dintre cele trei mari Sărbători evreiești).

Același sos este prezent în bucătăria balcanică, precum și în bucătăria italiană, unde este cunoscut sub numele de „bagna brusca”, „brodettato” sau „brodo brusco”.

Românii au inclus vestita ciorbă a la grec în bucătăria tradițională și pare că a fost dintotdeauna parte a culturii noastre. De fapt, avem chiar și o „reinterpretare” a acestei vestite ciorbe. Este vorba despre ciorba rădăuțeană, care diferă în principal prin modalitatea de acrire și prezența usturoiului și a smântânii.

 

 

>