Actorul Bujor Macrin s-a stins din viață

O veste tristă a venit în cursul serii de vineri, de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Actorul Bujor Macrin, seniorul trupei de aici, s-a stins din viață după o lungă suferință.

bujor macrinLa numai câteva săptămâni după eliberarea Teatrului “Maria Filotti” de sub ocupația directorilor care timp de doi ani au îngenunchiat colectivul de actori de aici, seniorul trupei de la Brăila a încetat din viață, încheind o carieră de 47 de ani.

În ultimele luni actorul a luptat cu boala, încercând să o ducă pe picioare și să joace în spectacolele în care era distribuit. Din cauza stării de sănătate, Bujor Macrin a ajuns de mai multe ori la Spitalul de Urgență, unde a primit îngrijiri medicale.

Vineri, 29 martie 2013, în jurul orei 20.30, actorul a decedat. Trupul său va fi depus sâmbătă, în holul teatrului.

În data de 13 mai, actorul ar fi împlinit 71 de ani.

Bujor Macrin a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografica – I.A.T.C. în 1966, fiind repartizat la teatrul din Brăila. Anghel Deac, unul dintre colegii săi, scria despre Bujor Macrin astfel : “Foarte muncitor, exigent, atât cu el cât și cu alții, și cu o conștiinciozitate profesională deosebită, a căutat și caută permanent să găsească noi mijloace de expresie, pentru a urca din ce în ce mai sus pe treptele înalte ale artei teatrale. […] A rămas permanent un fiu devotat și loial al Teatrului «Maria Filotti», pe care îl iubește ca pe un părinte.

Într-un interviu, Bujor Macrin spunea că în anii copilăriei nu știa ce era acela teatru, pentru că locuia la marginea Bucureștiului și nu ajunsese niciodată la un spectacol din centrul Capitalei. Abia în adolescență, în timpul anilor petrecuți la Liceul “Iulia Hașdeu”, a avut ocazia să joace într-o piesă rusească, pur și simplu din întâmplare. Acela a fost momentul în care a început pasiunea sa pentru arta teatrală.

În 1961 a susținut examenul de admitere la IATC, însă a fost respins pentru că era sâsâit și vorbea precipitat, după cum i-au spus membrii comisiei de examinare. După un an petrecut la școla medie de activiști culturali, unde a exersat alături de Geo Saizescu, în 1962 a fost admis la Intitut printre primii. Aici i-a avut ca profesori pe Radu Beligan și pe Eugenia Popovici.

Pentru a se întreține, în primii doi ani de facultate a lucrat ca hamal, în tura de noapte. După această perioadă, tânărul student a colaborat cu Teatrul Național pentru mai multe roluri episodice din diferite spectacole.

În 1966 a absolvit cu a doua medie, după Florian Pitiș. A fost repartizat la teatrul din Brăila, unde a și rămas. Aici a jucat în peste 150 de roluri principale, iar în anumite perioade a fost director artistic al teatrului.

După 1989, teatrul din Brăila a trecut printr-o perioadă de criză, când majoritatea actorilor plecaseră, iar spectacolele se jucau de multe ori cu un public format din 4-5 oameni. Bujor Macrin a fost cel care a luptat și a adus în teatru mai mulți tineri liceeni, care ulterior au devenit actori. Tot Bujor Macrin este cel care l-a descoperit și l-a încurajat pe actualul director interimar, regizorul Radu Nichifor, care a vorbit adesea despre respectul și recunoștința pe care i le poartă actorului.

Dintre spectacolele în care a jucat Bujor Macrin, menționăm: Chira Chiralina, Mediterana, O noapte furtunoasă, Adam Geist, Cui i-e frică de Virginia Wolf, Bădăranii, Vicleniile lui Scapin, Hangița, Steaua fără nume, Romeo și Julieta.

Marius Lumen

 

>