Breaking news

Acord între Putin, Poroșenko și rebeli pentru încetarea războiului în Ucraina

După negocieri maraton la Minsk, între liderii Rusiei, Ucrainei, Franței, Germaniei și separatiștii pro ruși, s-a convenit semnarea unui acord de pace prin care să se pună capăt războiului din estul Ucrainei.

acord pace minsk - ucraina - rebeliVladimir Putin, Petro Poroșenko, Francois Hollande și Angela Merkel au participat la negocieri maraton la Minsk, în urma cărora a fost semnat un acord de încetare a focului în estul Ucrainei, ce va intra în vigoare la 15 februarie.

În urma acestor negocieri, Petro Poroșenko și rebelii separatiști au semnat o foaie de parcurs vizând impunerea păcii în Ucraina, care prevede în special instituirea unui regim de încetare a focului începând de duminică, 15 februarie, și crearea unei zone-tampon lărgite.

Grupul de contact, constituit din reprezentanți ucraineni, ruși și ai OSCE au negociat la Minsk cu rebelii separatiști, în paralel, cu discuțiile între Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin și Petro Poroșenko.

Primul punct al acordului, al cărui text a fost dat publicității de către Kremlin, vizează încetarea focului care urmează să intre în vigoare începând cu 15 februarie la miezul nopții (14 februarie, 21:00 GMT).

Al doilea punct al documentului semnat impune retragerea părților beligerante și a armamentului greu, pentru a permite crearea unei zone-tampon cu o lățime între 50 și 70 de kilometri, față de 30 km, așa cum prevedeau acordurile de pace de la Minsk din 19 septembrie.

Taberele beligerante trebuie să părăsească această zonă-tampon demilitarizată și să-și retragă armamentul greu în termen de 14 zile, a explicat președintele Poroșenko.

Ucrainenii trebuie să se retragă de la actuala linie a frontului, în timp ce rebelii urmează să se retragă în spatele liniei din septembrie. Aceasta din urmă a evoluat în funcție de victoriile militare ale rebelilor din ultimele luni, ceea ce explică o mai mare lățime a zonei-tampon.

Președintele rus Vladimir Putin a făcut apel joi la soldații ucraineni încercuiți de separatiști la Debalțevo, în estul Ucrainei, să ‘depună armele’, pentru ca regimul de încetare a focului convenit la Minsk să poată intra în vigoare, duminică, 15 februarie, așa cum a fost prevăzut.

Președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, a declarat joi la sosirea la summitul european că acordul de la Minsk cu privire la conflictul din Ucraina aduce ‘speranțe’, dar a avertizat totodată că ‘speranța este bună, chiar necesară, dar nu și suficientă’, subliniind necesitatea ca acest acord să fie respectat.

Documentul agreat joi mai precizează că cele două părți trebuie să definească modalitățile de restabilire a legăturilor economice și sociale — inclusiv plata pensiilor — dintre zonele aflate sub controlul fiecăreia. Ucraina trebuie să-și repună în funcțiune sistemul bancar în regiunile afectate de conflict.

Controlul frontierelor va reveni în întregime trupelor ucrainene, dar numai după ce se vor desfășura alegerile locale.

Ministerul Afacerilor Externe din România apreciază că înţelegerea rezultată în urma întâlnirii la vârf de la Minsk din 12 februarie 2015 reprezintă un prim pas în vederea detensionării situaţiei de securitate din sud-estul Ucrainei şi în direcţia soluţionării crizei din Ucraina.

”În cazul aplicării cu stricteţe a prevederilor sale, mai ales a deciziei de implementare a încetării focului, începând cu 15 februarie, de o manieră necondiţionată şi cuprinzătoare, înţelegerea de la Minsk de astăzi poate facilita îmbunătăţirea situaţiei de securitate. MAE va urmări cu toată atenţia ca ansamblul înţelegerilor atinse să fie implementate neîntârziat, integral şi necondiţionat, astfel încât să fie în măsură să producă rezultate concrete în teren, creând perspectiva pentru un proces politic amplu de soluţionare a crizei din Ucraina”, se arată în comunicatul de presă al MAE, remis exclusivNEWS.ro.