Breaking news

A fost lansat Programul Național Casa Verde Fotovoltaice

loading...

Ieri, 26 august 2019, a avut loc, la sediul Ministerului Mediului, semnarea contractului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. La conferința de presă, organizată cu acest prilej, au participat viceprim-ministrul și ministrul mediului, Grațiela GAVRILESCU, viceprim-ministrul și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile-Daniel SUCIU și președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel BREZUICĂ.

Valoarea contractului de finanțare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operațional Regional (POR). Valoarea totală a finanțării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administrația Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea București – Ilfov.

Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Noul Program “Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, va demara pe data de 9 septembrie, dată la care persoanele fizice se pot adresa instalatorilor în vederea înscrierii în program.

Lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională a fost publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu:

https://www.afm.ro/sisteme_fotovoltaice_instalatori_cereri_admise.php

Etapele implementării programului sunt următoarele:

  • Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita fondurilor alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul.

Înscrierea solicitantului la instalatorul validat se face prin prezentarea documentelor solicitate prin Ghidul de finanțare acestuia; dacă documentele sunt conforme cu cerințele din ghid, iar solicitantul îndeplinește criteriile, instalatorul rezervă suma solicitată, care se scade din valoarea alocată regiunii geografice din care face parte solicitantul.

  • Aprobarea finanțării

Administrația Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii și introduse de instalator în aplicația informatică și  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate.

  • Obținerea ATR – ului:

În termen de 90 de zile de la data publicării rezultatelor, persoana fizică aprobată, prin intermediul instalatorului ales, are obligația să comunice la AFM avizul tehnic de racordare (ATR).

  • Semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă și implementarea proiectelor

Se semnează contractele de finanțare nerambursabilă cu persoanele fizice care comunică avizul tehnic de racordare în termenul de 90 de zile, urmând ca implementarea proiectului să se realizeze în termen de 8 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care beneficiarul final depune la instalatorul validat certificatul de racordare şi încheie cu acesta toate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice, emiterea facturii şi plata contribuţiei proprii.

  • Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.
loading...

Cmentariile sunt închise