8 morți într-un atentat cu bombă în India

Un nou atentat cu bombă în India soldat cu moartea a opt persoane și rănirea gravă a altor 57, printre răniți se află și cetățeni străini,  infomează BBC.

1Atacul cu bombă, cel mai grav din India, s-a petrecut într-un restaurant din orașul Pune, din vestul Indiei. Explozia de la restaurantul German Bakery s-a petrecut seara, când localul era plin, după ce un chelner a observat un colet, pe care l-a deschis. Se pare că una dintre persoanele ucise are naţionalitate străină, însă autorităţile nu au confirmat până acum această informaţie. De asemenea, printre răniţi se numără mai mulţi cetăţeni străini. Până acum, nicio grupare nu şi-a revendicat atentatul, dar ministrul de Interne P. Chidambaram a declarat că este vorba de “o acţiune teroristă gravă”.

Atacul a venit la o zi după ce India şi Pakistan au căzut de acord să se întâlnească pentru discuţii la Delhi, pe 25 februarie. Discuţiile vor fi primele negocieri formale dintre cele două state de la atentatele din Mumbai.

Ministerul de Interne a emis un avertisment către autorităţile din toate regiunile ţării pentru a fi în alertă.

>