Breaking news

700 milioane lei va costa tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) aocă 700 de milioane lei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia.

autostradaCNADNR a publicat pe  21 aprilie 2011, anunţul de intenţie privind lansarea unei noi licitaţii pentru finalizarea tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia km 151+500 – km 170+750 de pe Coridorul IV pan-european.

Data prevăzută pentru începerea procedurilor de ajudecare este 30 mai 2011. Noul contract va impune ca perioada de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru cei 19,25 km să fie de 12 luni, alte 24 de luni reprezentând perioada de garanţie.

Costul estimat al lucrărilor este între 500 şi 700 milioane lei fără TVA, iar finanţarea va fi asigurată de la Banca Europeană de Investiţii, din fonduri comunitare nerambursabile şi de la bugetul de stat.

De la data semnării contractului, termenul de execuție al lucrării este de 12 luni.