Prin intermediul unui proiect european demarat de Asociația Tânărul Fermier, în parteneriat cu Universitatea BIOTERRA Bucureşti şi SIVECO România, 360 de studenți din București și Ilfov, au șansa de a urma un a program complex de dezvoltare a competenţelor practice și astfel să-și găsească mai ușor un job.
Proiectul „Cel mai bun viitor pe piaţa muncii”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, constă într-un program complex de dezvoltare a competenţelor practice pentru tinerii studenţi, în scopul demarării și sprijinirii inserţiei pe piaţa muncii sau pentru motivarea continuării studiilor, prin consiliere şi orientare profesională şi stagii de practică susţinute de utilizarea tehnologiilor informaţiei moderne.
Beneficiarii proiectului sunt 360 de studenţi din regiunea Bucureşti – Ilfov. Prin serviciile puse la dispoziţie în cadrul proiectului, aceștia își vor dezvolta din timp perspectivele de dezvoltare în carieră, dar și abilităţile personale concrete pentru a se încadra pe piaţa muncii.
Proiectul„Cel mai bun viitor pe piaţa muncii” cuprinde:
– Un program integrat de consiliere profesională alcătuit din servicii personalizate care vizează dezvoltarea perspectivelor de carieră pentru studenţi și creșterea șanselor de ocupare după finalizarea studiilor prin formarea și stimularea unor abilităţi specifice în scopul autocunoaşterii şi al dezvoltării personale, cum ar fi: încrederea în sine, comunicarea eficientă, munca în echipă;
– Stagii complexe de practică pentru 30 dintre beneficiari;
– Un portal web de informare şi diseminare a informaţiilor, inclusiv prin discuţii cu cei implicaţi în implementarea proiectului;
– Materiale suport pentru cursuri și stagii de practică, respectiv de promovare și publicitate;
– Angajarea la finalul proiectului a 5 dintre beneficiari, cu contract individual de muncă.
Numărul beneficiarilor serviciilor de consiliere în carieră este de 360. Dintre aceștia 5 și-au găsit un job, 50 și-au continuat studiile iar 140 au fost sprijiniţi în tranziţia de la şcoală la viaţa activă: 140.
Perioada de desfăşurare a proiectului este 18 luni iar valoarea eligibilă a proiectului este de 2.171.375 lei.