Breaking news

100 milioane euro pentru finalizarea stadionului Lia Manoliu

În 2012 România urmează să găzduiască la București, pe stadionul național ”Lia Manoliu”, finala Europa League. Însă problemele financiare și de comunicare dintre Primăria Generală și Guvern, ar putea să ducă la întârzierea lucrărilor față de termenul stabilit și în cel mai sumru caz , să nu putem organiza finala europeană din 2012.

lia manoliou100 de milioane de euro ar trebui alocați în acest an, pentru finalizarea lucrărilor la stadionul național ”Lia Manoliu”. Conform unei înțelegeri între Primarul Oprescu și Primul Ministru Emil Boc, 60 de milioane de euro ar urma să aloce Primăria Generală și 40 milioane de euro Guvernul. Însă banii de la Guvern vin pe la final de 2010, mult prea târziu, iar Oprescu a spus că poate aloca în acest an doar 35 de milioane de euro. Cum fac cum nu fac autoritățile locale și centrale, dar de fiecare dată își dau cu stângul în dreptul. Se înhamă la propiecte avangardiste, bat toba în piața mare că sunt capabili să termine un proiect, ca mai apoi să se ajungă în faza de abandon a lucrărilor sau de întârziere a termenului de execuție și cu sume de execuție mult peste cele estimate inițial. În anul 2007 au demarat lucrările la stadion, urmând a fi gata la finele acestui an. Lia Manoliu va a avea acoperiș retractabil și o capacitate de 55 de mii de locuri, dispuse pe patru nivele.

>