WALK IN BEAUTY – performance australian în premieră în România

loading...

Pe 13 Octombrie la ora 20:00 Teatrul În Culise vă așteaptă în Piața Națiunile Unite nr. 3-5 (Imago Pub) să vizionați în premieră un spectacol australian de teatru-dans: WALK IN BEAUTY. Regizat de Geoffrey Sykes, acest performance ”experimental” vă promite un mix interesant între dans, poezie, imagine și muzică.

WALK IN BEAUTYRegizorul Geoffrey Sykes este cunoscut în lumea australiană pentru show-urile prezentate în cadrul Muzeului de Artă Contemporană din Sidney și a Galeriei de Artă NSW (New South Wales). Acesta se concentrează pe tematici universale care urmăresc evoluția umanității și estetica fundamentală a sensibilității umane, pe care le transpune în scrierile sale, iar apoi construiește acest performance teatral unic și inovator.

În ”Walk of Beauty” veți regăsi un omagiu adus culturii strămoșilor noștri, dar și un manifest distractiv care redă încrederea și frumusețea în oamenii de astăzi. Proiecțiile, muzica, dansul și poezia fac din ”Walk in Beauty” un spectacol pe care niciun spectator nu ar trebui să îl rateze pentru că oferă posibilitatea de a experimenta și de a descoperi numeroase teme și concepte.

Pe lângă regizorul Geoffrey Skyes, în acest proiect sunt implicați și performerul-coregraf  Alysha Firbank, bine-cunoscuta actriță din Sidney Susie Lindermann (voce), designerul grafic Janet Ayliffe (vizual) și compozitorul Tomoni Takahashi (muzică). Spectacolul va fi prezentat și în cadrul festivalului ”E-Motional: rethinking dance festival” care se va desfășura în această toamnă la Bacău.

Pe lângă această premieră, Teatrul În Culise vă așteaptă în Piața Națiunile Unite nr. 3-5 (Imago Pub) cu următoarele spectacole:

Sâmbătă, 04 Octombrie, ora 19:00 – Imaginează-ți că ești Dumnezeu (comedie dulce-românească)

Duminică, 05 Octombrie, ora 19:00 – Scrisori către Rita: The Show (comedie erotică 18+)

Miercuri, 08 Octombrie, ora 20:00 – Așa se întâmplă cu toți oamenii obișnuiți  (spectacol tragicomic despre relații)

Sâmbătă, 11 Octombrie, ora 19:00 – Scrisori către Rita: The Show (comedie erotică 18+)

Duminică, 12 Octombrie, ora 19:00 – Trei piese scurte fără sex (comedie înțeleaptă cu gust amărui)

Marți, 14 Octombrie, ora 20:00 – Imaginează-ți că ești Dumnezeu (comedie dulce-românescă)

1374 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*