SIERANEVADA, propunerea României la premiile Oscar 2017

loading...

Agenția Națională de Presă AGERPRES susține propunerea României la premiile OSCAR, filmul SIERANEVADA regizat de Cristi Puiu.

cartolina-agerpres-sieranevadaSIERANEVADA va fi proiectat în prezența regizorului Cristi Puiu și a echipei, vineri, 18 noiembrie, începând cu ora 19:15, la Sala Epika, Grand Cinema & More – Băneasa Shopping City, evenimentul fiind urmat și de o sesiune de Q&A. Evenimentul este dedicat partenerilor AGERPRES și MANDRAGORA.

Propunerea României pentru Premiul Oscar 2017, la categoria „Cel mai bun film străin”, îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, și a deschis competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

Acțiunea din „SIERANEVADA” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Totodată, AGERPRES va prezinta la Grand Cinema & More – Băneasa Shopping City o parte din uriașa sa ARHIVĂ FOTOGRAFICĂ, imaginile fiind alese special pentru această ocazie.

Parteneri ai evenimentului organizat de AGERPRES și MANDRAGORA sunt: Asociația Studenților Jurnaliști Iași, Băneasa Shopping City, Grand Cinema & More.

„SIERANEVADA” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Fondacija Za Kinematografiju Sarajevo, Macedonian Film Agency, Croatian Audiovisual Center, Region Ile de France, Eurimages.

 

378 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*