Pelicula “Soldaţii. Poveste din Ferentari” va avea premiera mondială la Toronto IFF

loading...

Producția „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va avea premiera mondială în cadrul secțiunii „Discovery” a celei de-a 42-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Toronto, care va avea loc în perioada 7 – 17 septembrie 2017.

Soldatii. Poveste din FerentariSecțiunea „Discovery”, necompetițională, este dedicată regizorilor care se află la primul sau al doilea lungmetraj și care reprezintă viitorul cinematografiei mondiale.

Anul trecut, aici au fost prezentate pelicule precum „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki/ The Happiest Day in the Life of Olli Mäki”, de Juho Kuosmanen, „Maria/ Marija”, de Michael Koch, și „Godless”, de Ralitza Petrova.

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo, îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul.

Pelicula, o adaptare liberă după romanul cu acelaşi titlu scris de Adrian Schiop şi publicat la editura Polirom în 2013, îi are în rolurile principale pe Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai.

Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea – de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele – de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj – Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este o producţie Hi Film Productions (România) în coproducţie cu Film House Bas Celik (Serbia) şi Frakas Productions (Belgia), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Film Center Serbia, Ministerul Culturii şi Informaţiei Serbia, Tax Shelter of Belgian Federal Government, Casa Kafka Pictures prin Belfius şi Eurimages. A fost finanţat de Proximus Belgia şi Living Pictures Serbia, dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Cinelink Sarajevo şi cu sprijinul Mobra Film.

„Soldații. Poveste din Ferentari”, a fost selectat și în competiția oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián 2017, care va avea loc între 22 și 30 septembrie.

168 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*