Lungmetrajul “BANAT”, în secțiunea oficială a Settimana Internazionale della Critica de la Venezia

loading...

Lungmetrajul “Banat (Il Viaggio)”, în regia lui Adriano Valerio, a fost selectat în competiția oficială a secțiunii Settimana Internazionale della Critica din cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la Veneția.  Ajuns la cea de-a 71-a ediție, festivalul se va desfășura în perioada 2-12 Septembrie.

banatLungmetrajul de debut al regizorului Adriano Valerio este o coproducție Italia, Bulgaria, România și Macedonia, coproducătorul român fiind Ada Solomon prin compania Parada Film.

“Banat (Il Viaggio)” îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti și Ștefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveștii filmului în Italia, respectiv în România.

Filmul spune povestea unor tineri aflați în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo și Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care își împart bunele și relele vârstei de 30 de ani, precum și dezamăgirea față de tot ce îi înconjoară. Clara a ieșit dintr-o relație de lungă durată și e pe cale să își piardă locul de muncă. Ivo este șomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală.

“Banat (Călătoria)” relatează povestea unei emigrații în sensul opus al celei obișnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în cautarea unui loc de muncă și a fericirii. Este oare exilul din propria țară singura cale spre împlinire?

Filmările au fost realizate la începutul acestui an, scene importante fiind turnate în România la Voinești (Târgoviște) și la malul Mării Negre .

Adriano Valerio și Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul filmului este Cătălin Cristuțiu.

Adriano Valerio este unul dintre cei mai talentați tineri regizori italieni. Scurtmetrajul său”37°4 S” a câștigat în anul 2013 o Mențiune Specială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și a fost remarcat in peste 60 de festivaluri internaționale.

“Banat (Il Viaggio)” este o producţie a Movimento Film, cu Rai Cinema. Este coprodus cu Ars Digital, din Bulgaria, Kt Film & Media din Macedonia, Parada Film în coproducție cu Hi Film, din partea României.

La finanțarea românească a filmului au contribuit: Centrul Național al Cinematografiei, FIAT și TOORTITZI.

474 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*