Filmul “BANAT”, lansat în avanpremieră națională la “Este Film Festival” Sibiu  

loading...

Lungmetrajul “Banat (Călătoria)”, în regia lui Adriano Valerio, va fi prezentat în avanpremieră națională la Sibiu. Pelicula va fi proiectată în această seară în cadrul primei ediții a “Este Film Festival” din fosta capitală culturală europeană.

Banat Calatoria POSTER“Banat (Călătoria)” va putea fi văzut, pentru prima oară în România, la sala Aula Magna a Bibliotecii Universitare ”Lucian Blaga” din Sibiu, începând cu ora 18.00. La eveniment va participa și actorul român Ștefan Velniciuc.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 1 Aprilie, fiind distribuit de microFILM.

Pelicula care a fost proiectată în premieră mondială, în toamna anului trecut, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în competiția oficială a secțiunii Settimana Internazionale della Critica, a câștigat Silver Award la Luxor African and European Film Festival, Egipt, Premiul “Corso Salani” pentru cel mai bun lungmetraj la Trieste Film Festival, dar și Premiul pentru cea mai bună imagine la Tirana International Film Festival.

Lungmetrajul de debut al regizorului Adriano Valerio este o coproducție Italia, Bulgaria, România și Macedonia, coproducătorul român fiind Ada Solomon prin compania Parada Film.

“Banat (Călătoria)” îi are în rolurile principale pe Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, iar Piera Degli Esposti și Ștefan Velniciuc interpretează rolurile cheie ale poveștii filmului în Italia, respectiv în România.

Filmul spune povestea unor tineri aflați în plină criză: un moment suficient de apăsător îi privează pe Ivo și Clara de libertatea de a visa. Sunt doi străini care își împart bunele și relele vârstei de 30 de ani, precum și dezamăgirea față de tot ce îi înconjoară. Clara a ieșit dintr-o relație de lungă durată și e pe cale să își piardă locul de muncă. Ivo este șomer, iar frustrările îl împing spre o decizie radicală.

“Banat (Călătoria)” relatează povestea unei emigrații în sensul opus celei obișnuite: nu din România în Italia, ci din Italia în România, în căutarea unui loc de muncă și a fericirii. Este oare exilul din propria țară singura cale spre împlinire?

Filmările au fost realizate anul trecut, scene importante fiind turnate în România la Voinești (Târgoviște) și la malul Mării Negre.

Adriano Valerio și Ezio Abbate semnează scenariul lungmetrajului, scenografia filmului pentru scenele din România este realizată de echipa condusă de Adrian Cristea, iar monteurul filmului este Cătălin Cristuțiu.

Adriano Valerio este unul dintre cei mai talentați tineri regizori italieni. Scurtmetrajul său “37°4 S” a câștigat în anul 2013 o Mențiune Specială la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și a fost remarcat în peste 60 de festivaluri internaționale.

“Banat (Călătoria)” este o producţie a Movimento Film, cu Rai Cinema. Este coprodus cu Ars Digital, din Bulgaria, Kt Film & Media din Macedonia, Parada Film în coproducție cu Hi Film, din partea României.

La finanțarea românească a filmului au contribuit: Centrul Național al Cinematografiei, FIAT și Alka – marca Toortitzi.

812 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*