FELI Donose debutează pe marile ecrane! Artista poate fi văzută în FIXEUR!

loading...

Cunoscuta artistă din industria muzicală românească, Feli debutează pe marile ecrane în cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Adrian Sitaru, „FIXEUR”. Pelicula va rula din 27 ianuarie în cinematografele din România, fiind distribuită de Domestic Film.

Feli FixeurFeli joacă rolul unei cântărețe, dintr-un restaurant. Spectatorii o vor vedea interpretând „Je ne regrette rien”, piesa lui Edith Piaf, cât și “Lume, lume” (Maria Tănase).

„Sunt fericită pentru că am trăit această experiență și deși am avut de interpretat un rol cameo, mi-a deschis pofta de actorie când am văzut cât de interesantă este lumea filmului. Rolul a fost fix pe inima mea și în legătură directă cu ceea ce simt că sunt eu: MUZICA. Și mă întreb oare care erau șansele să cânt chiar două dintre piesele pe care eu le iubesc: „Je ne regrette rien” – Edith Piaf și „Lume, lume” – Maria Tănase, unica Maria Tănase, pe care o țin în inima mea de când eram copilă”, declară Feli.

Feli a urcat în topurile muzicii românești încă de la primul ei single “Cine te crezi”, piesa compusă în studiourile HaHaHa Production. Au urmat și alte hituri: ‘Creioane colorate”, “Va urma” și cel mai recent single, “Timpul”.

Nominalizată doi ani la rând la premiile MTV European Music Awards, Feli nu se oprește aici și ne învață cu fiecare piesă a sa cât de important e să ne colorăm viața dupa cum simțim.

„Fixeur” a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, în cadrul Toronto International Film Festival.

Cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, „Fixeur” a câștigat luna trecută, Premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor, și Mențiune Specială a Juriului în cadrul Les Arcs European Film Festival.

Pelicula, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

„Fixeur” este cel de-al V-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru după “Pescuit sportiv” (2008), “Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011), “Domestic” (2012), „Ilegitim” (2016) producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează și câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje românești: “Valuri” (2007), “Lord” (2009), “Colivia” (2010), “Chefu'” (2012), “Artă” (2014), “Excursie” (2014).

326 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*