”Amadeus”, premiera teatrală în care se întâlnesc trei generații de actori!

loading...

Iubitorii de teatru sunt invitați, luni, 19 octombrie, de la ora 19:00,  la Sala Radu Beligan a Teatrului  de Comedie pentru a viziona, premiera spectacolului de comedie, ”Amadeus” de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache.

amadeusNoua punere în scenă a comediei ”Amadeus” va fi dublată de aniversarea îndrăgitului actor Ion Dichiseanu, caruia spectatorii îi vor putea ura ”La mulți ani”, la scenă deschisă.

Montarea de la București reunește actori extraordinari din trei generații diferite, printre care se numără Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Tomi Cristin, Victoria Cocias, George Pistereanu, Malina Tomoiagă, Liviu Cheloiu, Teodora Calagiu Garofil, Teodora Vasu, Stefania Istrate, Marius Mihăilă și Andrei Necula.

Amadeus” este un spectacol confesiune, plin de umor și dramatism, învăluit de muzica sublimă a lui Wolgang Amadeus Mozart. O piesă unică despre un personaj unic. Pe acordurile muzicii lui Mozart, rivalul sau Antonio Salieri, revine la viață pentru a-și mărturisi sincer ticălosiile, uneltirile, suferința…. Într-o fascinantă sarabandă de lumini și umbre, experiențe și trăiri de excepție, grație relatărilor lui Salieri, făcute la persoana întâi într-o succesiune de monologuri despre contradicțiile și amărăciunile artistului împlinit și realizat, blestemat să savureze elixirele diavolului preparate parcă într-un laborator al lui Hoffmann.

Propun prin acest spectacol o întâlnire a profanului cu divinul din muzica lui Mozart, o întâlnire a harului actorilor de excepție cu așteptările publicului larg. O întâlnire a purității luminoase cu muzica din noi și în tot acest joc, să ne imaginăm că suntem pe rând Mozart și Salieri, iar la final să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi. Dintotdeauna!”, a declarat regizorul Toma Enache.

„Amadeus” este un spectacol extrem de elogiat de critică şi publicul internaţional, ecranizarea textului, în regia lui Thomas Forman, câştigând opt premii Oscar. De asemenea, punerea în scenă de pe Broadway a piesei „Amadeus”, în anii ’80, a avut 1.181 de reprezentaţii, cu diverse distribuţii. Versiunea românească a spectacolului este aşteptată cu nerăbdare de publicul bucurestean, mai ales că reuneşte un număr important de actori cu rezonanţă în peisajul teatral si al filmului românesc. Premiera piesei britanice a avut loc în anul 1979, la Royal National Theatre din Londra, cu mare succes, astfel ca în 1980 s-a jucat pe Broadway, celebrul complex al teatrelor din New York, unde a avut aproape 1.200 de reprezentaţii, de mare succes la public şi la critică.

881 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*