Breaking news

Alexandru Blidaru, nevoit să cadă de 30 de ori în genunchi, la filmările peliculei Revederea

loading...

Alexandru Blidaru, din comuna Băișoara județul Cluj, este în centrul atenției în filmul Revederea, turnat în această lună la Moeciu. Tânărul actor a fost nevoit ca la filmări să cadă de 30 de ori în genunchi.

alexandru blidaruArdeleanul cu pălărie și costum neaoș de la Cluj, a fost senzația filmărilor de la Moeciu pentru lungmetrajul Revederea. Alexandru, elev în clasa a VI-a, în comuna Băișoara, și-a făcut debutul în actorie cu un rol de zile mari.

După ce a jucat rolul unui filozof ce se învârte gânditor în jurul unei statui, Alexandru a răspuns unei noi provocări din partea regizorului Bogdan Alexe.

Talentatul ardelean este sarea și piperul musicalului care încheie filmul Revederea. Pentru a putea filma musicalul cu pricina, Alexandru a fost nevoit ca pe parcursul filmărilor să cadă de cel puțin 30 de ori în genunchi, întrucât așa prevedea coregrafia, semnată de Cosma Levi.

Alături de alți 30 de copii, Alexandru a filmat mai bine de 12 ore doar pentru musical, până la două dimineața, în sala de spectacole a Primăriei Moeciu.

Cu toate că a avut de îndurat la filmări, Alexandru este bucuros că a avut ocazia să joace în film și așteaptă să se vadă la cinematoraf.

Mi-a plăcut rolul de filozof, dar și cel jucat în musical. La înregistrarea piesei nu mi-a fost greu, doar un pic atunci când a trebui să îmi subțiez vocea. La filmările pentru musical am fost nevoit să cad de vreo 30 de ori. Mă doare puțin genunchiul, dar când m-oi vedea la cinematograf o să îmi pară bine”, a declarat Alexandru Vasile Blidaru pentru exclusivNEWS.ro.

Toți colegii de platou care au filmat alături de Alexandru, au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui și la unison au spus că el este cireașa de pe tort în filmul Revederea și cu siguranță va stârni hohote re râsete și aplauze la vizionarea în cinematograf.

În musical, Alexandru cântă un singur vers, dar este delicios cu dulcele grai ardelenesc iar final de coregrafie, el vine dintr-o parte și cade în genunchi în fața grupului de pe scenă. Momentul fiind unul extrem de savuros, stârnind de fiecare dată crize de râs și aplauze pe măsură.

Filmul Revederea este regizat de Bogdan Alexe, iar în peliculă joacă și Maia Morgenstern, Aliona Moon și Wilmark.

alex musical

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata