Aferim este propunerea României la premiile Oscar 2016 -VIDEO

loading...

Pelicula “Aferim!” va reprezenta România la premiile Oscar 2016 la categoria “cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza”.

aferim - premiera cinematografe romaniaJuriul Centrului Naţional al Cinematografiei format din Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu, Ileana Bârsan, Eugenia Vodă, Irina Margareta Nistor, Mihai Fulger, Iulia Blaga şi Dana Duma au decis ca propunerea României pentru premiile Oscar să fie ”Aferim!”.

În afară de “Aferim!”, în această cursă au intrat “Cel ales”, de Cristian Comeagă, “Quod Erat demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, “Poarta albă”, de Nicolae Mărgineanu, “Ana”, de Alexa Visarion, “De ce eu?”, de Tudor Giurgiu, “Live”, de Vlad Păunescu, “Comoara”, de Corneliu Porumboiu, “Carmen”, de Doru Niţescu, “Doar cu buletinul la Paris”, de Şerban Marinescu, “Terapie pentru crimă”, de Cristian Vasilescu, “Cuscrii”, de Radu Potcoavă, “Alt Love Building”, de Iulia Rugină, şi “Fata cu ochii verzi”, de Mihai Mihăiescu.

“Aferim!” – pentru care Radu Jude a primit trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin 2015 – este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma). Din distribuţie mai fac parte Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc şi Alexandru Bindea.

Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, imaginea este realizată de Marius Panduru, montajul îi aparţine lui Cătălin Cristuţiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar producător este Ada Solomon.

Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria “cel mai bun film într-o limbă străină” trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza. Pentru anul viitor, sunt considerate eligibile filmele lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2014 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2015. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului.

Propunerile ţărilor trebuie să fie primite de Academia de film americană până la data de 1 octombrie a anului în curs. Fiecare ţară poate avea o singură propunere.

În 2015, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost pelicula “Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu.

Nominalizările pentru cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 14 ianuarie 2016.

Gala Premiilor Oscar 2016 va avea loc pe 28 februarie.

606 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*