Vrăjitoria, ”brățară de aur”

loading...

Deputații vor să legifereze activitatea desfășurată de persoanele care se ocupă cu cititul în cârți, stele, cafea sau bobi.

vrajitoare_bConform unei inițiative legislative semnată de 25 de deputați, arta ghicitului sub și în diferite forme ar putea fi introdusă în nomencaltorul de meserii, adică să devină o meserie oficială din care statul să încasese bani. Parlamentarii vor ca propunerea legislativă, depusă pe 9 aprilie la Senat, să reglementeze activităţile şi practicilor oculte, dar mai ales să-i protejeze pe naivi. Deputaţii vor ca activităţile de ghicit să fie încadrate în nomenclatorul profesiilor liberale. Astfel, persoanele care exercită aceste activităţi ar putea fi obligate să posede autorizaţie de liberă practică, să adere la o organizaţie profesională, care, la rândul ei, să fie înfiinţată în baza unor criterii clar stabilite.

Proiectul prevede “interzicerea amplasării cabinetelor de ghicit şi vrăjitorie, sau desfăşurarea activităţilor oculte, dar şi publicitatea de orice fel în proximitatea lăcaşurilor de cult, a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public”.

Dacă propunerea va trece de Parlament, atunci înşelătoriile ar putea fi pedepsite. “Inducerea şi menţinerea în eroare sau amăgire a unei persoane în scopul de a obţine un folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani, conform Codului Penal”.

533 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*