Viitura de pe râul Suceava a rupt în două podul de la Dorneşti

loading...

Debitul crescut al  râului Suceava, și viitura puternică a rupt complet, luni dimineaţă, podul de la Dornești, cu puțin timp  înaintea sosirii Preşedintelui României Traian Băsescu.

poddornestiViitura și nivelul  crescut al râului Suceava au rupt podul în două. Pila 3 a podului de pe DN 17A, grav avariat de viitura de săptămâna trecută, a cedat iar acesta s-a rupt practic în două.

Directorul SCCF Colas Iaşi, Ştefan Hanganu, executantul lucrării de refacere a podului, a declarat, pentru AGERPRES, că pila a fost spălată la bază, fapt ce a condus la schimbarea centrului de greutate şi mai mult, şi la ruperea tablierului, fiind vorba despre două deschideri de 24 de metri.

În opinia lui Hanganu, acest eveniment ar putea să scurteze timpul de execuţie chiar şi costurile lucrării, dar cel mai important este că se evită riscurile de a apărea accidente în timpul execuţiei, chiar mortale, în cazul unei prăbuşiri necontrolate.

Lucrările de reabilitare a podului sunt estimate să dureze în jur de șase luni.

256 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*