Breaking news

Vânzarea CFR Marfă, aprobată de Guvernul Ponta

loading...

Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria că a aprobat ordonanța de urgență privind privatizarea CFR Marfă.

ponta - cfr marfaÎn ședința de azi a Guvernului României a fost aprobată ordonanța de urgență privind privatizarea companiei de stat, CFR Marfă.

Ponta a anunțat că ordonanța de urgență a fost trimisă către CAST, care va trebui să se întrunească și să decidă dacă o aprobă sau nu.

În funcție de această decizie a CSAT, se va semna sau nu contractul de privatizare al CFR Marfă iar banii urmează să fie virați în termen de 60 de zile în conturile statului român.

Luni, Băsescu a declarat într-o conferință de presă susținută la Papatul Cotroceni că membrii Guvernului Ponta mint cu privire la privatizarea CFR Marfă și că Ponta tărăgănează această procedură.

”Membrii Cabinetului au vehiculat ideea că se aşteaptă întâi avizul Consiliului Concurenţei, ceea ce este o minciună. Consiliul Concurenţei nu avizează decât după semnarea contractului. Pentru semnarea contractului de privatizare, domnul prim-ministru, care apreciază atât de mult modul în care s-a făcut privatizarea, trebuie să emită o hotărâre de Guvern în care să se constate îndeplinirea condiţiilor de privatizare şi desemnarea unui câştigător şi să dispună semnarea contractului. Abia din acel moment curg termenele pentru depunerea banilor de către câştigătorul contractului. Deci, atenţie, în spaţiul public circulă o minciună, o intoxicare venită de la Guvern, care spune: „Aşteptăm avizul Consiliului Concurenţei”. Puteţi verifica la Consiliul Concurenţei, nu este transmis niciun dosar care vizează această privatizare, pentru că nici nu este firesc să se transmită la Consiliul Concurenţei înainte de semnarea contractului. Plata se face abia după ce se dă un aviz de la Consiliul Concurenţei. Altfel, am avea pe intenţii de privatizare mii de cereri trimise la Consiliul Concurenţei. Deci, ceva mi se pare în neregulă aici. Jocul care se face legat de privatizare”, a spus luni, șeful Statului.

 

După care, Băsescu a spus că patronul Grup feroviar Român, compania care a câștigat licitația CFR Marfă, aleargă pe la bănci după bani.

Ştiu că cel care a câştigat caută, cu oarecare disperare, bani la bănci, să împrumute pentru a plăti valoarea la care s-a negociat privatizarea. Marea mea problemă – şi aici, cu siguranţă, domnul prim-ministru ştie mult mai bine ca mine şi înţelege, eu, nefiind în Executiv, nu am cum să înţeleg atât de bine – marea mea problemă este că, ştiind despre câştigător că are oarecare credite pe propria companie, ştiind că acum trebuie să împrumute circa 200 de milioane să plătească noua companie, din ce va face investiţii să modernizeze compania, pentru că discutăm – aşa s-a stabilit în CSAT – să se facă o privatizare cu un investitor strategic. Dacă în momentul de faţă investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania şi nu îi găseşte, cel puţin până în momentul de faţă, nu sunt prea mult bănci dispuse să finanţeze cele 200 de milioane, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei? Compania de Transport Marfă are nevoie de locomotive moderne, are nevoie de vagoane modernizate, are nevoie de depouri modernizate, are nevoie de multe altele.
Guvernul va trebui să discute mai mult cu Fondul legat de acest subiect. Repet, cheia rămâne dacă acel câştigător va putea să modernizeze CFR Marfă sau dacă nu cumva, pentru a-şi plăti datoriile, începe să taie cu zecile de mii de vagoane, să-şi achite din vânzarea fierului vechi datoriile la bănci”, a mai spus Băsescu.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata