Un fleac! Iohannis a fost făcut KO de Ponta, în direct la dezbaterea Realitatea TV

loading...

Klaus Iohannis a fost făcut praf, de Victor Ponta, în direct la Realitatea TV, în cadrul primei confruntări electorale între cei doi candidați la funcția de Președinte al României.

ponta si iohannisKlaus Iohannis și-a făcut curaj și a venit la prima dezbatere cu Victor Ponta, organizată marți seară de Realitatea TV, și moderată în mod catastrofal de Rareș Bogdan.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis și-a dat cu stângul în dreptul, a vorbit pe lângă subiect mai tot timpul, a devenit nevrotic și chiar isteric, ridicând tonul la Ponta, pe motiv că l-a întrerupt.

Iohannis a venit total nepregătit în cadrul dezbaterii. Când a discutat despre imunitatea președintelui, Iohannis a invocat articolul 92 din Constituție, în timp ce articolul corect care face referire la imunitate, era art 84.

În privința numărului de români prezenți în Italia, Iohannis a spus mândru că el și oamenii lui i-au numărat și sunt fix 1.100.000 de români. În timp ce premierul Ponta a spus că oficial sunt circa 800.000 iar neoficial 1.700.000 de români.

Dacă Iohannis abia lega două cuvinte și alea standard, Ponta a vorbit fluent, logic, clar și pe înțelesul tuturor, dominând categoric dezbaterea cu argumente și cifre exacte.

Iohannis abia aștepta să plece din platoul tv de la Realitatea TV și la ora 21,38 l-a avertizat pe un ton amenințător pe moderatorul Rareș Bogdan că s-a depășit demult spațiul emisiunii, negociat, adică 90 de minute de dezbatere. Atenționarea a venit după ce tot Iohannis a spus că vrea să i se pună la dispoziție cele 10 minute pe care le avea de recuperat în fața lui Ponta.

La final de dezbatere, Iohannis a fost mega penibil interzicând moderatorului Realitatea TV, Rareș Bogdan, să continue dezbaterea în platou cu Victor Ponta și jurnaliștii Realitatea TV.

”Nu socot să continuați această emisiune după plecarea mea, nu socot să discutați după ce eu plec!!!”, a spus Iohannis siderat de faptul că Ponta a dorit să rămână în platou la Realitatea TV ca să răspundă întrebărilor jurnaliștilor televiziunii de știri.

Iată o parte a dialogului dintre Ponta și Iohannis de la dezbaterea Realitatea TV:

KLAUS IOHANNIS Domnule Rareş Bogdan, haideţi să începem cu începutul. Mulţumesc pentru invitaţie, am venit la această dezbatere din respect pentru cei care au dorit o dezbatere. Bănuiesc că dumneavoastră v-aţi făcut un plan, fiindcă aţi spus de un număr de minute. Am acceptat să vin la această dezbatere pentru că dumneavoastră, domnule Ponta, nu aţi acceptat o dezbatere pe un teren neutru.

O să încerc să dau o lămurire corespunzătoare despre votul din diaspora. Duminică, în jurul orei 12:00, m-a sunat un prieten care voia să voteze la Munchen. Mi-a spus că erau 1.000 de persoane. În jurul orei 15:00, m-a sunat să îmi spună că sunt 1.500 de persoane. Seara la ora 9 mi-a spus că s-au închis porţile şi au rămas oameni pe afară. Domnule Ponta, aţi organizat alegerile în diaspora într-un mod execrabil.

VICTOR PONTA: Spuneţi-ne dumneavoastră cum trebuia să le organizăm.

KLAUS IOHANNIS: Am teancuri de scrisori de la persoane nemulţumite că nu au putut să voteze. Aţi ignorat cu rea-credinţă atenţionările, seara au fost bruscaţi cetăţenii români de către poliţiile altor state. Domnule Ponta, dumneavoastră trebuia să demisionaţi, nu domnul Ponta.

VICTOR PONTA: Am zâmbit pentru că îl am, parcă, în faţă pe Traian Băsescu.

KLAUS IOHANNIS: Eu n-am semnat niciun pact.

VICTOR PONTA: În Italia aţi fost, în Germania aţi fost?

KLAUS IOHANNIS: Nu eu le-am spus să scoată portofelul.

VICTOR PONTA: Ce s-a schimbat a fost procedura anti-fraudă. Ceea ce a trimis BEC către MAE şi a greşit a fost că a cerut ca declaraţiile pe propria răspundere să fie completate în sedii. Domnul Meleşcanu a discutat cu cei de la BEC toate procedeele prin care toţi românii să poată să voteze pe 16 noiembrie, şi asta se va întâmpla. Ceea ce este important este că peste 18.000 de secţii au votat fără probleme şi că în diaspora vor vota toţi cei care vor dori să voteze.

RAREŞ BOGDAN: Am o întrebare din partea celor din diaspora: dacă se pot suplimenta secţiile?

VICTOR PONTA: Există alte procedee prin care pot vota.

VICTOR PONTA: Echipa domnului Iohannis foloseşte lozinci, pe care le-am mai auzit şi la domnul Băsescu.

EMMA ZEICESCU: Puteaţi să daţi o OUG pentru ca românii din diaspora să poată vota?

VICTOR PONTA: Conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, orice modificare legislativă este considerată motiv de anulare a alegerilor. Am auzit această idee de la domnul Băsescu. Se anulează alegerile şi rămâne domnul Băsescu preşedinte.

KLAUS IOHANNIS: Oameni care şi-au sacrificat ziua liberă nu au reuşit să voteze. Faptele contra vorbelor, dumneavoastră cu vorbele, ei cu faptele.

VICTOR PONTA: Legat de romanii din diaspora există abordări diferite. Pentru romanii din Republica Moldova şi cei din Valea Timocului  Primul-ministru al Italiei vine la

KLAUS IOHANNIS: Aveţi multe vorbe, domnule Ponta, romanii din diaspora aşteaptă fapte, nu vorbe.

VICTOR PONTA: Ce fapte aţi făcut dumneavoastră pentru ei?

KLAUS IOHANNIS: Este greu să faci din opoziţie.

RAREŞ BOGDAN: Domnule Ponta, de ce nu l-aţi demis pe domnul Stanoevici şi de ce nu l-aţi demis pe domnul Corlăţean luni?

VICTOR PONTA: Domnul Tăriceanu va decide în privinţa portofoliului domnului Stanoevici.

RAREŞ BOGDAN: Cine va fi vinovat dacă nu vor vota cei din diaspora?

VICTOR PONTA: Eu voi fi vinovat, ca să fie mulţumit domnul Iohannis.

KLAUS IOHANNIS: Câţi români sunt în Italia, domnule Ponta?

VICTOR PONTA: Sunt 850.000.

KLAUS IOHANNIS: Sunt 1 milion 100.000

VICTOR PONTA: Sunt un susţinător al votului prin corespondenţă şi al votului online din 2016. Până în 2016 se poate face.

RAREŞ BOGDAN: Domnilor Ponta, Iohannis, următorul punct nu a fost comunicat niciunui candidat: este flagelul numit corupţie. Domnule Iohannis, aş vrea să îmi răspundeţi legat de instituţiile cele mai importante ale justiţiei. Vreau să aflu părerea dumneavoastră despre imunităţi.

KLAUS IOHANNIS: Vreau să vă spun că problema privind votul online şi votul prin corespondenţă a fost respinsă de PSD.

VICTOR PONTA: Cine v-a spus asta?

KLAUS IOHANNIS: Vă rog frumos să nu mă mai întrerupeţi.

VICTOR PONTA: Nu suntem slugile dumneavoastră. Când aţi fost la mine în birou eraţi foarte umil.

KLAUS IOHANNIS: Unde vă credeţi, la biroul dumneavoastră? Biroul este ţara!

VICTOR PONTA: Aş vrea să ne trataţi cu mai mult respect, pe toţi românii. La mine în birou eraţi foarte umil.

KLAUS IOHANNIS: PSD-ul a fost împotriva votului prin corespondenţă şi votului online. În calitate de preşedinte, voi garanta statul de drept şi independenţa justiţiei. În privinţa statului de drept şi a independenţei justiţiei lucrurile au mers destul de prost. În calitate de preşedinte voi lua toate măsurile necesare pentru asigurarea acestor 2 lucruri. În privinţa ANI, aceasta trebuie consolidată. În tema imunităţii, preşedintele beneficiază de imunitate, cred că este articolul 92. În această privinţă, cred că trebuie renunţat la acest articol. Preşedintele nu trebuie protejat mai mult decât orice alt cetăţean. În privinţa Parlamentului, nu pot să accept ca un parlamentar să nu fie anchetat pentru corupţie. În Parlament se votează împotriva urmăririi penale.

VICTOR PONTA: Spre deosebire de vorbele goale, eu pot să garantez cu fapte. Actualul procuror-general, doamna Kovesi, a fost propusă de mine. Trebuie să schimbăm de discursul dublu, adică de demagogie. Spunea domnul Iohannis de respingerea urmăririi penale de către Parlament. Vreau să îi reamintesc domnului Iohannis că îl aveţi pe domnul Varujan Vosganian, este în această situaţie. Acelaşi caz este cu domnul Victor-Paul Dobre, cu domnul Chiuariu şi alţi domni. Eu renunţ la imunitate. Am o întrebare pentru domnul Iohannis: în 2012 a fost lovitură de stat, domnule Iohannis?

KLAUS IOHANNIS: La domnul Vosganian, Chiţoiu, Chiuariu, PSD-ul a votat împotriva urmăririi penale. Toate acestea ce ne arată? Că trebuie să schimbăm legislaţia în materie, trebuie să schimbăm Constituţia, aveţi perfectă dreptate, este nevoie de o îmbunătăţire a legislaţiei.

RAREŞ BOGDAN: Domnule Iohannis, am revenit. Urmează să răspundeţi despre evenimentele din 2012.

KLAUS IOHANNIS: În ce priveşte 2012, pot să vă răspund într-un singur sens: problema a fost analizată de Curtea Constituţională, care a constatat că procedurile au fost legale.

VICTOR PONTA: Eu dacă voi fi preşedinte, şi voi fi preşedinte, nu voi mai fi preşedinte de partid, ca domnul Băsescu. În 2009, partidele parlamentare l-au propus prim-ministru pe domnul Iohannis şi nu s-a ruşinat deloc. Preşedintele are imunitate în toate ţările europene, şi în Bulgaria şi în Germania, peste tot. În privinţa preşedinţilor de CJ, domnul Căncescu, domnul Uioreanu sunt parlamentarii dumneavoastră, bănuiesc că vă mândriţi cu ei.

KLAUS IOHANNIS: Partidele noastre sunt de acord să se ridice imunitatea celor anchetaţi sau să se încuviinţeze anchetarea sau urmărirea penală. Cred că este foarte important ce facem în viitor. În ce priveşte parcursul pe viitor, este un bun câştigat independenţa justiţiei. În ceea ce mă priveşte pe mine, voi garanta că politicul nu se va interpune în justiţie. Dacă dumneavoastră, dragi români, veţi alege preşedintele corect independenţa justiţiei va fi garantată, dacă nu, veţi da justiţia în mâinile corupţilor.

VICTOR PONTA: Spunea cineva, un jurnalist, în glumă, că dacă iese domnul Iohannis preşedinte are nevoie de mine ca să îi pun în aplicare propunerile. Spuneaţi de coabitare, ştiţi despre ce e vorba?

KLAUS IOHANNIS: Dumneavoastră aţi semnat, dumneavoastră trebuie să ştiţi.

VICTOR PONTA: Puteţi să îl rugaţi pe domnul Chiuariu să demisioneze din Parlament, puteţi să îl rugaţi pe domnul Blaga, care e în dosarul EADS, să demisioneze.

KLAUS IOHANNIS: Ideea dumneavoastră este bună, domnule Ponta, rămâneţi dumneavoastră premier şi eu voi fi preşedinte.

RAREŞ BOGDAN: Veţi colabora cu domnul Ponta ca premier?

KLAUS IOHANNIS: Voi colabora cu orice prim-ministru, nu este

RAREŞ BOGDAN: Veţi tăia pensiile, domnule Iohannis?

KLAUS IOHANNIS: Domnule Ponta, de ce aţi minţit pensionarii că voi tăia pensiile?

VICTOR PONTA: Am să vă rog să fiţi respectuos. Dumneavoastră sunteţi susţinut de cei care au tăiat pensiile. Aţi folosit foarte des termenul de “pomeni electorale”.

KLAUS IOHANNIS: Domnule Ponta, am o singură întrebare: de ce i-aţi minţit pe pensionari că voi tăia pensiile?

VICTOR PONTA: Asta veţi face, dumneavoastră şi domnul Predoiu. Domnule Iohannis, PDL-ul a tăiat pensiile.

KLAUS IOHANNIS: Pensiile nu au fost tăiate, Curtea Constituţională a respins acea propunere. Eu garantez că nu vor fi tăiate pensiile cât timp voi fi preşedinte. A fost o campanie mizerabilă a PSD-ului pentru că s-a folosit de o instituţie publică pentru a vă aduce o “minciunică” a domnului Ponta.

VICTOR PONTA: Aveţi idee ce pensie are soacra dumneavoastră? Ştiţi câţi pensionari sunt în România, domnule Iohannis?

KLAUS IOHANNIS: Sunt sigur că o să ne spuneţi dumneavoastră, aveţi o grămadă de fiţuici la dumneavoastră.

VICTOR PONTA: Da, m-am pregătit să fiu preşedintele României. Sunt 5.300.000 de pensionari, sunt convins că domnul Iohannis nu ştie câţi pensionari sunt.

KLAUS IOHANNIS: Cred că sunt 5.400.000, nu aţi numărat bine sau nu aţi copiat bine. Domnule Ponta, aţi făcut o fixaţie cu familia mea. Nu cred că pe soacră-mea o interesează cât e pensia medie, că tot 350 de lei primeşte, restul primeşte de la mine.

VICTOR PONTA: Domnule Iohannis, vreau să lămurim un lucru, ne vom întâlni şi mâine la B1. Nu am vorbit despre familia dumneavoastră, am auzit că aţi spus că soacra dumneavoastră are o pensie de 3.500.000. Vreau să vă spun: scrie ACL aici. Îi puteţi cere scuze soţiei mele pentru ce scrie aici: Ponta şi Daciana au făcut falsuri.

KLAUS IOHANNIS: Vă voi cere scuze atunci când vă veţi cere şi dumneavoastră scuze atunci când aţi spus că nu sunt un bun român, un bun ortodox. Aţi făcut cea mai mizerabilă campanie. Dacă în această campanie am lezat pe cineva prin afirmaţii pe care le-am făcut eu, îmi cer scuze pentru aceste afirmaţii.

VICTOR PONTA: Vă mulţumesc.

EMMA ZEICESCU: Există în planul pentru 2015 măriri de taxe şi impozite?

KLAUS IOHANNIS: Guvernul domnului Ponta a mărit taxele şi impozitele, a introdus creşterea accizei la TVA, care i-a determinat pe transportatori să alimenteze în străinătate. Eu şi echipa mea vom veni cu reduceri de taxe şi impozite, vom reduce TVA-ul şi vom relansa economia!

VICTOR PONTA: Eu răspund cu fapte, nu cu lozinci.

KLAUS IOHANNIS: Apropo, aţi făcut bugetul pe 2015?

VICTOR PONTA: Da, vă spun imediat.

KLAUS IOHANNIS: Domnule Ponta, 70-75% din evaziunea fiscală este din evaziunea privind TVA-ul.

VICTOR PONTA: Bugetul consolidat a încasat 176,4 miliarde lei şi a cheltuit 175,8, deci avem 600 de milioane excedent bugetar.

KLAUS IOHANNIS: Tot în recesiune suntem.

VICTOR PONTA: Dacă vineri, când vin cifrele, nu mai suntem, vă retrageţi?

KLAUS IOHANNIS: De ce să mă retrag? Eu vreau să fiu preşedinte, dumneavoastră să rămâneţi prim-ministru.

KLAUS IOHANNIS: Guvernul a distrus locurile de muncă, nici nu a fost în stare acest Guvern, domnule Ponta, nici să cheltuiască aceşti bani pe investiţii şi rămâneţi cu ei, domnule Ponta, este cel mai prost lucru care se putea întâmpla, credeţi-mă pe cuvânt.

DENISE RIFAI: Domnule Ponta, vorbeaţi de excedent bugetar, eu sunt jurnalist economic, trebuie să amintim că excedentul bugetar nu este ceva de lăudat. Vorbeaţi de datele de INS, dacă vom fi pe creştere economică trebuie să avem creştere şi pe trimestrul 4.

VICTOR PONTA: Sunteţi mult mai bine pregătită decât domnul Iohannis. De-abia aştept să vă ascult să vedeţi unde greşiţi.

DENISE RIFAI: Cât de reale sunt aceste îngrijorări ale FMI?

VICTOR PONTA: Şomajul de la 7,1 a scăzut de la 6,7. România cu mine preşedinte va continua să aibă şomaj scăzut, inflaţie scăzută.

KLAUS IOHANNIS: Semnalul de alarmă din partea FMI mă îngrijorează. Nu este prima dată când suntem atenţionaţi. Am atras atenţia că Guvernul nu a venit cu bugetul, aşa cum prevede Legea, mai sunt câteva zile şi poate vom vedea cât de catastrofală este situaţia în care ne aflăm.

KLAUS IOHANNIS: Nu trebuie să reinventăm nimic în zona politicii externe. Este vorba de parteneriatul nostru strategic, cel cu Statele Unite, este vorba de Uniunea Europeană. Nu este nevoie de nicio nouă axă Bucureşti-China, de această dată este simplu, trebuie să dovedim că suntem o ţară serioasă, de aceea avem nevoie de un preşedinte serios.

VICTOR PONTA: Parteneriatul strategic a fost semnat de domnul preşedinte Constantinescu, a fost continuat de toţi preşedinţii şi va fi continuat şi de mine. Trebuie să avem grijă de parteneriatele cu vecinii, cu Republica Moldova, cu Georgia. Dacă vorbim de relaţiile economice, categorim trebuie să încercăm să găsim soluţii. Doamna Merkel merge în fiecare an în China. Păstrând parteneriatul cu SUA, trebuie să deschidem alte pieţe pentru produsele româneşti. Dacă vorbim de Asia, vorbim în special de produsele agro-alimentare.

KLAUS IOHANNIS: Observ că domnul Ponta a evitat un răspuns pe Roşia-Montană. În ceea ce mă priveşte, proiectul este eşuat. În această formă, proiectul trebuie să fie abandonat, nu este garantat că mediul este protejat. Domnul Ponta are două păreri contrare privind acel act normativ. În privinţa mesajul pe care vreau să îl transmit: Mai puţine vorbe, mai multe fapte, mai puţină gălăgie.

1087 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*