Un avion utilitar s-a prăbuşit într-o orezărie din apropierea localităţii Stăncuţa, județul Brăila

loading...

Un avion utilitar s-a prăbuşit, sâmbătă dimineaţă, într-o orezărie din apropierea localităţii Stăncuţa din județul Brăila. Din păcate, pilotul aeronavei a decedat.

elicopter prabusit stancuta - brailaPotrivit Ministerului de Interne, avionul s-a prăbușit în jurul orei 07.30 dimineața.

”În această dimineață, în jurul orei 07.42, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă a fost sesizat faptul că un avion utilitar s-a prăbușit în comuna Stăncuța, județul Brăila. Menționăm că, la scurt timp după producerea evenimentului, cei doi răniți au fost preluați cu două ambulanțe, fiind transportați, în stare stabilă, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brăila.  Din primele investigații medicale, pilotul, în vârstă de 59 ani, prezintă politraumatisme, fiind într-o stare gravă, iar copilotul, în vârstă de 59 de ani, are traumatisme la torace și la membrul inferior stâng, care nu îi pun viața în pericol”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului de Interne.

Potrivit colonelului Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, avionul de tip Antonov 2 a fost închiriat de o firmă din Brăila de la o firmă din Galaţi, cei doi, pilotul şi copilotul, fiind delegaţi de societatea căreia îi aparţine aparatul de zbor.

Avionul s-a prăbuşit pe un teren agricol, pe o orezărie, din apropierea localităţii Stăncuţa, nu a explodat și nu a luat foc.

Cei doi au ieşit din aparatul de zbor pe picioarele lor, au fost conştienţi, au cooperat cu personalul medical. Avionul a fost avariat în partea din faţă, aripi, motor, în timp ce partea din spate nu a suferit avarii, acolo fiind şi substanţa ce urma să fie împrăştiată pe câmp. La faţa locului sunt echipaje ale ISU, Poliţie, Jandarmerie, reprezentanţi ai Primăriei Stăncuţa şi un reprezentant al firmei care a închiriat avionul. În zonă bate vântul, însă nu într-atât de tare încât să ducă la prăbuşirea unui avion. Cauzele accidentului urmează a fi stabilite în urma anchetei”, a declarat Ştefan Stoian, purtător de cuvânt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

Avionul aparţine firmei Pegas din Galaţi şi a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăştia îngrăşământ. În urma verificărilor făcute la faţa locului, s-a constatat că substanţa respectivă nu a fost împrăştiată pe câmp, ci a rămas în buncărul avionului.

Aceleaşi surse spun că avionul de tip Antonov 2, construit înainte de 1980, era în stare bună de funcţionare, iar pilotul avea aproximativ 6.000 de ore de zbor.

Pilotul Costică Vâlcu a murit la câteva ore de la accident, la Spitalul Județean Brăila, din cauza unor politraumatisme.

Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator înainte de a fi preluat de un elicopter pentru a fi adus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București.

Copilotul avionului utilitar de tip Antonov 2 este internat la Spitalul Judeţean din Brăila.

633 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*