Trei români, prinși la Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche, cu 400 de carduri false

loading...

Comănescu Mihai Cosmin, Lină Valentin Marian şi Ursu Cristian-Ionuţ au fost prinși pe 29 octombrie, de către procurorii DIICOT, în Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche, având asupra lor 400 de carduri false cât și aparate de clonare a cardurilor bancare.

carduri bancareCei trei români veneau din Bulgaria și au avut ghinionul să fie depistați de procurorii DIICOT fix în momentul în care se pregăteau să introducă în țară cele 400 de carduri false.

În data de 29.10.2014, inculpaţii Comănescu Mihai Cosmin, Lină Valentin Marian şi Ursu Cristian-Ionuţ au fost depistaţi în Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche, jud. Constanţa, pe sensul de intrare dinspre Bulgaria, cu ocazia controlului de frontieră, având asupra lor dispozitive hardware destinate clonării cardurilor, aproximativ 400 de carduri precum şi alte bunuri folosite în activitatea infracţională.  În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna septembrie 2014, inculpaţii, constituiţi într-un grup infracţional organizat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au deţinut echipamente hardware și software în scopul falsificării instrumentelor de plată iar în data de 20.06.2014 unul dintre inculpaţi a încercat să retragă numerar de la un ATM de pe raza municipiului Galaţi, folosind un card falsificat. De asemenea, există suspiciunea că o parte din inculpaţi se ocupau de montarea la bancomate pe teritoriul Turciei de dispozitive de tip skimmer, ce asigurau accesul fără drept la datele informatice de pe carduri bancare autentice şi foloseau carduri bancare falsificate pentru retrageri de numerar pe teritoriul Turciei”, se precizează în comunicatul de presă al DIICOT, remis exclusivNEWS.ro.

După ce au fost prinși la frontieră și audiați timp de mai multe ore la sediul DIICOT, procurorii au dispus prin Ordonanţele din data de 30.10.2014 reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, a celor trei inculpaţi pentru sâvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori în formă continuată, tentativă la acces ilegal la un sistem informatic, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, tentativă la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Iar în cursul zilei de vineri, instanţa a dispus arestarea preventivă faţă de trei inculpaţi pentru 30 de zile.

1055 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*