Trei morți în urma unui accident în județul Mureș

loading...

Trei persoane, între care un copil, au murit, iar alte patru au fost rănite, sâmbătă după-amiază, în urma unui accident petrecut în judeţul Mureş şi în care au fost implicate trei autovehicule, între care două microbuze.

elicopterPotrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, accidentul a avut loc în jurul orei 13.30, la ieşirea din Sighişoara spre Târgu Mureş, după ce şoferul unui microbuz de persoane a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o parcare, unde a lovit un alt microbuz şi un autoturism Audi, transmite realitatea.net.

În urma impactului, trei persoane, între care un copil, şi-au pierdut viaţa.  Maiorul Mihai Damian de la ISU Mureş a precizat că microbuzul a lovit autoturismul Audi pe capota căruia mâncau cinci membri ai unei familii, alte două persoane aflându-se în maşină.

Medicul coordonator al SMURD Mureş, Cristian Boeriu, a declarat că persoanele care au murit în accidentul de la Hetiur sunt un copil de şapte-opt luni şi bunicii acestuia.

Potrivit sursei citate, părinţii copilului sunt în stare gravă, tatăl fiind suspect de hemoragie internă şi preluat de elicopterul SMURD, iar mama are leziuni la picioare şi a fost dusă cu maşina de reanimare.

Celelalte două persoane rănite sunt un copil de zece şi tatăl acestuia, care au suferit leziuni uşoare şi au fost preluaţi de ambulanţă.

Şoferul microbuzului care a provocat accidentul şi un pasager au suferit doar zgârieturi. Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, comisarul Lucian Archiudean, a spus că accidentul s-a produs după ce şoferul maşinii care a intrat în parcare a adormit la volan.

199 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*