Capitala, luminată de sărbători de trei milioane de beculețe

loading...

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a aprins vineri seară, de Moș Nicolae, trei milioane de beculețe de tip led, care se întind pe 23 de kilometri în tot Bucureștiul.

lumini de craciun bucurestiTimp de o lună de zile, Bucureștiul va fi luminat, seara, de trei milioane de beculețe cu LED, ecologice.

Sorin Oprescu a dat startul sărbătorilor de iarnă, vineri, 6 decembrie, la ora 18.00, pe esplanada cu statui de la Piața Universității, când a aprins luminile de sărbători.

Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Municipiului București, prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează, în Piața Universității, pe esplanada cu statui, evenimentul ,,Bucharest Christmas Market’’ care se va desfășura în perioada 6 decembrie – 5 ianuarie 2014.

La târgul de Crăciun, într-un decor creat de Viaceslav Vutcariov și realizat din 12 tone de cetină și 65 de căsuțe de lemn, vizitatorii vor fi întâmpinați cu vin fiert, decorațiuni și ornamente de iarnă, expoziții de obiecte tradiționale și produse de manufactură, icoane pe sticlă și lemn, țesături, decorațiuni din lemn și ceramică, precum și produse specifice bucătăriei tradiționale românești.

Anul acesta, organizatorii au inclus în programul târgului proiectul ,,Crăciun cu Îngeri’’ al studioului de fotografie Foto Union care se va desfășura în perioada 13 decembrie – 21 decembrie 2013. În cadrul acestui eveniment public, cei prezenți la târg sunt invitați într-un decor de sărbători pentru a realiza o fotografie care este oferită apoi sub forma unei cărți poștale tipărite.

Bucharest  Christmas Market îi așteaptă pe bucureșteni cu un brad înalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculețe, dar și cu spectacole specifice Sărbătorilor de Iarnă.

857 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*