Transportatorii ameninţă cu proteste în Timişoara

loading...

Transportatorii ameninţă că vor bloca intrările în Timişoara, după ce primăria a interzis accesul în oraş pentru maşinile de peste 7,5 tone. Amenzile pentru cei care încalcă regula pot ajunge până la 2.500 de lei.

tiruriŞoferii sunt avertizaţi să nu intre cu tirurile în Timişoara prin mai multe panouri amplasate la marginea municipiului, considerate ilegale de transportatori.

“Atât în perspectiva noastră, cât şi a Prefecturii, ele sunt ilegale. Noi am stabilit că dacă nu vor fi demontate de Poliţia Rutieră, aşa cum ni s-a promis la această întâlnire, le vom demonta noi, avem tot e ne trebuie”, a spus preşedinte Federeaţia Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, citat de realitatea.net.

Prefectul Timişoarei a cerut transportatorilor să nu blocheze intrările în oraş şi a promis că va cere Poliţiei Rutiere să demonteze panourile de avertizare.

“I-am rugat să nu treacă la blocarea intrărilor în Timişoara. Voi transmite Poliţiei Rutiere să ia toate măsurile ce se impun pentru ca acele indicatoare să fie înlăturate”, a declarat prefectul de Timiş, Mircea Băcală.

Reprezentanţii primăriei spun, însă, că nici Prefectura şi nici Poliţia Rutieră nu au voie să demonteze indicatoarele.

“Dacă cineva o să le taie, o face pe riscul lui. Nici domnul prefect şi nici cei de la rutieră nu pot să demonteze acele panouri. Sunt decizii care se iau în comisia de circulaţie şi ele trebuie respectate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea.

698 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*