Breaking news

Traian Băsescu vrea Unirea cât mai rapidă a României cu Moldova

loading...

Traian Băsescu este gata de unirea României cu Republica Moldova, acesta este mesajul pe care șeful statului l-a transmis miercuri în cadrul vizitei oficiale realizate la Chișinău.

basescu - vizita chisinauVizita lui Traian Băsescu, de ieri de la Chișinău a încins spiritele și a înflăcărat inimile moldovenilor care doresc unirea cu România.

Președintele României s-a bucurat de o primire călduroasă la Chişinău şi nu a evitat o baie de mulţime prin Capitala Republicii Moldova.

Băsescu s-a întâlnit la Chişinău și cu reprezentanţi ai societăţii civile. O tânără i-a spus lui Băsescu că ar trebui făcută unirea pentru a rezolva mai repede integrarea în UE a Republicii Moldova. Băsescu nu a stat pe gânduri și pentru că mingea i-a fost replicată la fileu, a spus: Domnişoară, cereţi-o şi o vom face. 

Afirmaţia preşedintelui a stârnit aplauzele celor participanţilor la întâlnire.

Şeful statului a afirmat din nou miercuri la Chişinău că aderarea R.Moldova la UE va fi o “reîntâlnire” a celor două ţări, aşa cum a fost după Marea Unire de la 1918.

”UE e locul în care ne vom reîntâlni, unde vom fi din nou împreună, cum am fost după marea Unire. UE este locul în care frontierele dispar, în care toţi circulăm de la unul la celălalt, valorile fiecărui popor sunt valori ale UE, acolo unde de fapt toţi dobândim o nouă identitate, alături de cea originară, cea de cetăţeni europeni”, a mai spus Băsescu.

Băsescu nu a ezitat să facă o baie de mulțime la Chişinău, așa cum făcea și în România, înainte de referendumul din 2012.

Mulțimea adunată în centrul Capitalei a scandat „Băsescu, Băsescu!”, „Unire, Unire!” și „Basarabia, pământ românesc”. Unii au reușit să îl îmbrățișeze pe șeful statului vecin și să facă poze cu el.

Băsescu a avut miercuri întrevederi la Chişinău, cu omologul său moldovean Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman. Dar și cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vladimir Filat, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

”România şi Republica Moldova au un parteneriat de sânge, pentru că aşa ni l-a lăsat Dumnezeu. Deci, nu putem fi decât alături de cetăţenii Republicii Moldova ori de câte ori va fi nevoie”, a afirmat Băsescu în conferinţa de presă comună cu preşedintele Nicolae Timofti.

Este pentru a cincea orară când Băsescu merge în vizită oficială la Chișinău. Prima vizită în calitate de preşedinte a României a lui Băsescu a fost făcută în ianuarie 2005, când Vladimir Voronin îi făcea cadou 11.000 de sticle de vin moldovenesc.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata