Traian Băsescu, bucuros că justiția nu i-a confiscat fratelui său, mormanul de 250,000 de euro

loading...

Traian Băsescu nu este trist că fratele lui a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că a intervenit în justiție ca să-l scape de pușcărie pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial. Fostul Președinte al României este bucuros că fratele său rămâne cu ”mormanul” de 250,000 de euro luat drept șpagă de la familia lui Bercea.

basescu mita bercea mondialTraian Băsescu este bucuros că fratele său rămâne cu banii primiți de la Clanul Bercea. Puțin îi pasă lui Băsescu că fratele său a primit 4 ani de închisoare pentru că a tranzacționat justiția pe bani.

”În privinţa condamnării fratelui meu, nu am de făcut niciun comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu.  Este o hotărîre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanţa nu a mai reţinut obligaţii de plată, din câte înţeleg”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de facebook.

Curtea de Apel Constanța a decis joi ca Mircea Băsescu să meargă patru ani la închisoare pentru trafic de influență dar să nu plătească niciun euro din cei 250,000 primiți de la Bercea.

În schimb, Marian Căpățână, complice la traficul de influență a primit 3 ani de închisoare cu executare și a fost obligat de instanță să plătească 265,000 de euro. Practic Mircea Băsescu rămâne cu mormanul și altul plătește în locul lui.

Condamnarea lui Mircea Băsescu la doi ani de când Antena 3 a difuzat filmulețele înregistrate cu ajutorul unei camere montate în cravata lui Florin Anghel, vine ca o confirmare a celor spuse încă din februarie 2011 de către procurorul Iacobescu de la Slatina.

Eugen Iacobescu a vorbit,joi, în emisiunea ”La ordinea zilei” despre condamnarea lui Mircea Băsescu. Potrivit acestuia, fratele președintelui trebuia să primescă o pedeapsă de minimum 7 ani.

”Astăzi asistăm la o victorie a ziariștilor Antena 3, a tuturor invitaților, a opiniei publice și, nu în ultimul rând, al domnului general Pavel Abraham. care l-a convins pe fiul lui Bercea Mondial să-l denunțe pe Mircea Băsescu. Asistăm la o înfrângere a justiției pentru că dacă dvs. nu ați fi fost Mircea Băsescu nu ar fi fost tras niciodată la răspundere penală. Pedeapsa aplicată lui Mircea Băsescu este derizorie. Judecătorii nu au înțeles îndrumările date de completul Curții Supreme de Justiție care stabilește niște standarde de pedeapsă pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență. Pedeapsa minimă a lui Mircea Băsescu trebuia să plece de la cinci ani, la care se adăugau și niște ani de pedeapsă și asta se referea la persoana individului – nu era oricine, nu era orice infractor, e din familia președintelui României’‘, a spus Eugen Iacobescu.

Fostul procuror, care timp de aproape doi ani a anchetat cazul Bercea Mondial – Mircea Basescu, a declarat că se gândește să facă plângere penală CSM pentru favorizarea infractorului, după ce a fost sanctionat disciplinar de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Sanctiunile, ramase definitive ulterior la Inalta Curte, au venit dupa ce cu un an inainte procurorului i-a fost luat dosarul de catre superior pentru ca a iesit in repetate randuri in presa si a relatat despre aspecte considerate a fi confidentiale din ancheta.

”Mă gândesc foarte serios să fac plângere penală comisiei de disciplină din cadrul CSM pentru favorizarea infractorului. Comisia de procurori a luat la cunoștință de faptele săvârșite și timpul le-a demonstrat. Atunci trebuia tras la răspundere (n.r. Mircea Băsescu) nu să veniți dvs.și ați văzut de consecințe ați suportat’‘, a spus Iacobescu.

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte, ar putea executa numai 11 luni din pedeapsa de patru ani de închisoare la care a fost condamnat definitiv joi, în dosarul cu Bercea Mondial.

Astfel, potrivit calculelor făcute de jurnaliștii pe zona de justiție, Mircea Băsescu poate fi eliberat condiționat după ce face jumătate din pedeapsă, având în vedere vârsta.

Apoi, se mai adaugă și faptul că fratele fostului șef al statului deja a executat o pedeapsă de 11 luni de închisoare, din condamnarea primită în primă instanță.

Așadar, lui Mircea Băsescu i-ar mai rămâne de executat cel mult 11 luni de pușcărie.

 

1063 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*