Toboșarul trupei Goodbye to Gravity a murit. Bilanțul din Colectiv a ajuns la 45 de morți

loading...

Bogdan Enache, toboşarul trupei Goodbye to Gravity a decedat duminică. Numărul victimelor din Club Colectiv a ajuns azi la 45. În timp ce alte 35 de victime ale incendiului din 30 octombrie, se zbat între viață și moarte.

bogdan enache - tobosarBogdan Enache, internat până astăzi la terapie intensivă la Spitalul de Arsuri, a plecat la bordul unui avion cu destinaţia Zurich, la cererea familiei.

Însă din păcate toboșarul a făcut stop cardio-respirator în avionul care îl ducea la o clinică elveţiană. După ce timp de 70 de minute s-a încercat resuscitarea lui, medicii au declarat decesul lui Bogdan Enache.

Tot azi au mai decedat alți trei tineri arși în incendiul din 30 octombrie din Club Colectiv, astfel că bilanțul a ajuns la 45 de morți. Sâmbătă, în nici 12 ore au decedat 9 persoane.

În spitale sunt acum 35 de pacienţi care se luptă să trăiască.

Un student venit din Turcia, prin programul Erasmus, la studii în București, Ayberk Manci, în vârstă de 20 de ani, a decedat duminică dimineață.

Alexandra Rădulescu, barmanița din Club Colectiv, a pierdut lupta pentru viaţă.

Matei Alexandru a pierit şi el, tot la 26 de ani, pe patul de la Spitalul de Arși.

Două aeronave de tip C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni de evacuare medicală, au efectuat în noaptea de vineri spre sâmbătă, două misiuni umanitare de urgenţă către Rotterdam, Olanda (ora aproximativă de decolare 3.30), şi Bruxelles, Belgia (ora aproximativă de decolare 5.00) pentru transferul unor pacienţi răniţi în incendiul de la clubul „Colectiv”.

Către Olanda au fost transferaţi nouă pacienţi, dintre care şase ventilaţi, iar către Belgia opt pacienţi, dintre care trei ventilaţi.

288 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*