Titus Corlățean și-a dat demisia din funcția de Ministru al Afacerilor Externe

loading...

Titus Corlățean și-a anunțat luni, dat demisia din funcția de Ministru al Afacerilor Externe, ca urmare a scandalului iscat în jurul cozilor la votul din Diaspora, la primul tur al alegerilor prezidențiale.

titus corlateanTitus Corlățean a anunțat luni în cadrul unei conferințe de presă, că își depune mandatul de ministru pentru că nu dorește să încalce legea în privința înființării de noi secții de vot.

„Am obligația să asigur respectarea legii, în consecință l-am informat și pe primul ministru și vă informez și pe dumneavoastră(nr. presa), că am decis să îmi depun mandatul. Nu pot să accept și nu accept să încalc legea pe considerente de interese electorale ale lui Băsescu și Iohannis și nu pot oferi motive de a se contesta rezultatul alegerilor din Diaspora” a declarat Titus Corlățean.

Ministrul a precizat că MAE a făcut tot cea fost posibil și legal pentru ca votul din Diaspora să se desfășoare în bune condiții. Corlățean a precizat că MAE a pus la dispoziția Biroului Electoral din Străinătate aproximativ 800 de diplomați care să sporească numărul membrilor comisiilor secțiilor de votare.

În privința anunțului Biroului Electoral central din noaptea de vineri spre sâmbătă de la ora 23,58, privind ”inexistența” unui impediment juridic în privința înființării de noi secții de vot, Titus Corlățean a precizat că BEC a dat un comunicat de presă nu a luat o decizie legală. Precizând că respectivul comunicat de presă al BEC nu are putere juridică.

Înainte de a-și anunța demisia, Titus Corlățean a spus că în urma analizării legilor: MAE își menține integral poziția potrivit căreia nu există bază juridică legală pentru mărirea de secții de vot pentru turul doi al alegerilor, nici hotărârea BEC, nici dispoziții imperative.

Traian Băsescu, ACL și Klaus Iohannis au cerut în repetate rânduri demisia Ministrului Titus Corlățean pe motiv că a ”împierdicat” votul pentru românii din Diaspora la primul tur al alegerilor prezidențiale.

În realitate, totul a fost doar o fumigenă menită să agite apele în România și Diaspora.

În 2009, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, în Diaspora au fost organizate 294 de secții de vot pentru românii din afara granițelor țării. În 2014, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale au fost organizate în Diaspora TOT 294 de secții de vot, dar cu mai multe cabine de votare decât în 2009.

În 2009, pe 22 noiembrie, în primul tur la prezidențiale au votat în Diaspora, la cele 294 de secții de vot, 95.068 români. În 2014, pe 2 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidențiale au votat în Diaspora, la cele 294 de secții de vot, 161.054 de români.Deci cu 65986 români mai mult față de 2009.

504 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*