Ungurii fac în fiecare zi paşi mici dar siguri în vederea obţinerii aşa zisului Ţinut Secuiesc.
Politica paşilor mărunţi pare să fie metoda ce dă roade şi în cazul ungurilor din România. În fiecare lună, maghiarii din Ardeal provoacă scandaluri şi controverse fie prin ceea ce declară fie prin ceea ce fac pentru a-şi vedea visul cu ochii: Ţinutul Secuiesc înfipt în inima României.
În tot acest timp, autorităţile române, adică Guvernul şi Preşedenţia, tac ca porcii în păpuşoi. Şi toate astea pentru că se află la guvernare cu UDMR.
Orice declaraţie dură la adresa maghiarimii sau o măsură drastică ar duce inevitabil la ieşirea UDMR de la guvernare ceea ce ar fi egal cu demiterea lui Emil Boc şi implicit declanşarea procedurii de suspendare din funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu. Şi cum aceste lucruri nu se pot întâmpla, PDL sunt dispuşi să satisfacă toate dolealţele şi dorinţele ungurilor doar pentru a se menţine la putere.
Şi pe sistemul din Parlament, când o lege este adoptată tacit, pentru că nu este dezbătută, tot aşa o să ne trezim şi cu înfinţarea legală a Ţinutului Secuiesc pentru că statul român nu s-a opus la timp.
Un prim pas spre adoptarea tacită s-a făcut încă din 21 aprilie 2010. Prin Hotărârea de Guvern 402 din 21 aprilie 2010, ce aprobă stema comunei Ilieni din județul Covasna, Emil Boc recunoaște în mod oficial existența Ținutului Secuiesc.
Iată textul conținut de Anexa 2 din Hotărârea de Gvern 402 din 201 aprilie 2010, semnată de Emil Boc și de către Vasile Blaga, în calitate de Ministru de Interne.
“Semnificaţiile elementelor însumate”. “Elementele se regăsesc în vechea stemă a localităţii. Borna de hotar semnifică faptul că localitatea se află la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei. Soarele şi semiluna simbolizează aşezarea comunei către partea secuiască. Săbiile încrucişată arată că locuitorii zonei au folosit toate mijloacele de a-şi apăra bunurile şi obiceiurile…”
Prin ordinul Ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș a fost aprobată stema IPJ Covasna care conține culorile steagului Ungariei cât și o parte din elementele steagului Ținutului Secuiesc, și anume un braț ce străpunge cu sabia o inimă.
Pe 31 mai 2011, UDMR-iștii şi-au deschis o reprezentanță oficală a ”Tinutului Secuiesc” la Bruxelles.
Pe 19 iunie 2011, președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că dacă se insistă cu regionalizarea propusă de Băsescu maghiarii vor ieși în stradă.
La trei zile distanţă acelaşi Kelemen Hunor declara la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că pentru obţinerea autonomiei este necesar sprijinul Budapestei.
Luna decembrie a fost plină de insulte şi agresiuni la adresa României. Tonul l-a dat László Tökés, vicepreședinte al Parlamentului European, care a trimis o scrisoare autorităților de la București chiar de Ziua Naţională a României în care cere să fie declarată autonomia Ţinutului Secuiesc!
Top pe 1 decemebrie, hocheistul român, Cosmin Marinescu, component al lotului naţional de juniori a fost agresat şi înjurat de trei colegi unguri pentru că este român.
Pe 16 decembrie 2011, pe patinoarul din Miercurea-Ciuc echipele de hochei ale României și Ungariei s-au întânlit într-un meci oficial. În momentul când imnul de stat al României a fost intonat, sportivii români au tăcut. Însă când a fost intonat imnul Ungariei, au cântat cot la cot cu sportivii unguri.
Și rușinea și bătaia de joc a continuat după intonarea celor două imnuri de stat, când membrii celor două echipe, ca de altfel şi întreaga sală au cântat și imnul Ținutului Secuiesc.
La toate aceste agresiuni şi sfidări şi încălcări ale suveranităţii statului, Băsescu şi Boc tac, tac şi se fac că nimic nu s-a întâmplat.
3 comentarii | 257 vizualizari
MARSH LA KKT BOZGORI INFEKTI !!! NU EXISTA NICI UN TINUT SECUIESC DECAT LA VOI IN TARA ! MOARTE BOZGORILOR !
Fir-ar mama lor a dracului de tirani ordinari … basescu , boc , toti hotii din pdl si bozgorii trebuie dusi la groapa si aruncata motorina pe ei sa arda si sa dispara pentru totdeauna !!! VREM R E V O L U T I E !!! VREM L I B E R T A T E !!! JOS COMUNISMUL bASESCIAN !!!
Nesimtitilor din pdl, preocupati doar sa roada ciolanul in compania revizionistilor , le transmit ca Romania Noastra, nu a lor, nu va permite niciodata o asa zisa autonomie a acestui taram artificial intitulat si secuiesc. Sute de ani romanii au stat asupriti si ei acum spun ca nu au drepturi? vor drepturi suplimentare? le dau eu unul.dreptul la migratie. nu e posibil ca sute de ani de lupta pentru emancipare nationala sa fie dati pe apa sambetei de o colectie de politruci infecti ca basescu , videanu si tot guvernul meschin.rusine! sa va ajunga blestemele poporului romani si sa fiti huliti mai ceva decat carol al II lea care a lasat tara prada rusilor , bozgorilor si bulgarilor fara a trage un foc de arma